Fregata “Regele Ferdinand”, care participă la operaţia NATO “Unified Protector”, a efectuat, în noaptea de joi spre vineri, o misiune de asistenţă umanitară şi salvare a aproximativ 150 de persoane aflate în dificultate la bordul unei ambarcaţiuni civile în Marea Mediterană.
Ambarcaţiunea civilă de mici dimensiuni, ai cărei pasageri erau emigranţi africani, între care 10 femei şi 15 copii, a părăsit portul libian Misrata pe 9 mai şi, din cauza defectării motorului şi a infiltraţiilor de apă la bord, plutea în derivă la aproximativ 100 de mile marine nord de Tripoli, fiind în pericol de scufundare.
O echipă de specialişti din echipajul fregatei româneşti a urcat la bordul ambarcaţiunii şi a acordat asistenţa necesară, astfel încât au fost remediate problemele tehnice şi repornit motorul, au fost izolate infiltraţiile de apă şi reparată pompa de drenaj apă din cala vasului.
Echipajul fregatei Regele Ferdinand a oferit, de asemenea, pasagerilor ambarcaţiunii alimente, apă, precum şi combustibilul necesar continuării în siguranţă a călătoriei pe mare.
Acţiunea umanitară a echipajului fregatei româneşti se înscrie în prevederile Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS Convention), navele NATO participante la operaţia “Unified Protector” având ca misiune şi acordarea de sprijin ambarcaţiunilor aflate în primejdie.
Fregata „Regele Ferdinand”, care şi-a început pe 30 aprilie acţiunile în cadrul operaţiei de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană, a executat, până în prezent, aproximativ 70 de misiuni specifice.
Fregata “Regele Ferdinand”, care participă la operaţia NATO “Unified Protector”, a efectuat, în noaptea de joi spre vineri, o misiune de asistenţă umanitară şi salvare a aproximativ 150 de persoane aflate în dificultate la bordul unei ambarcaţiuni civile în Marea Mediterană.
Am