Ieri s-au împlinit 30 de ani de la zborul în Cosmos al echipajului format din Dumitru Prunariu şi Leonid Popov în misiunea Soiuz-40. La muzeu sunt expuse capsula şi costumul singurului cosmonaut român. Rusul Leonid Popov, americanul Rusty Schweickart, austriacul Franz Viehbock şi bulgarul Aleksandr Aleksandrov au fost alături de prietenul lor român la aniversare.
Întâlnirea publicului cu cei cinci „extratereştri", aşa cum i-a numit Alexandru Mironov, a fost organizată de Adevărul Holding în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I".
„Îi aveţi în faţa voastră pe oamenii care au pornit maşinăria timpului. Consideraţi-i primii cinci extratereştri pe care-i vedeţi, dintre cei 522 de cosmonauţi care zboară acum în spaţiu. Sunt oameni iubiţi la ei acasă şi respectaţi în toată lumea", i-a prezentat Alexandru Mironov, senior editor la revista „Ştiinţă şi Tehnică", pe cei mai speciali dintre vizitatorii muzeului.Cei care au ajuns acolo unde visele se opresc au povestit bucureştenilor cum s-au simţit prima dată în spaţiu, care au fost problemele lor şi ce ne rezervă viitorul din punct de vedere al cosmonauticii.
Costumul de astronaut al lui Dumitru Prunariu din 1981 este expus la Muzeul Militar
„Din şapte miliarde de locuitori ai planetei, foarte mulţi au dispărut în misiuni şi procentul celor care zboară în prezent e din ce în ce mai mic. Trebuie spus că în lume există doi americani care au ieşit în spaţiu de şapte ori, şase ruşi de şase ori, mai mulţi de cinci ori, iar noi am zburat o singură dată. Prietenul meu, Popov, a zburat de trei ori", a precizat Dumitru-Dorin Prunariu. Zborul românului a aşezat România pe poziţia a 11-a în topul ţărilor care au avut propriul cosmonaut. „Ceea ce a făcut Dorin acum 30 de ani a fost important pentru că a deschis drumul României către spaţiu. Este inspirator şi în acelaşi timp educativ p