De prea multe ori îngenuncheaţi în ţărişoara lor, românii preferă să-şi exploateze energia, cunoştinţele, educaţia şi harul prin alte ţări. Din nevoia de a arăta cine sunt şi ce pot, conaţionalii noştri îşi încearcă norocul şi în emisiunile dedicate descoperirii de talente.
Nu de bine pleacă. Nu din vreo dorinţă ascunsă de a cuceri teritorii noi. Nici măcar pentru a se îmbogăţi nu fug românii de pământul pe care au văzut lumina zilei. Ci din motive simple, cum ar fi să li se recunoască, onest, valoarea pe care o au. Sau pentru că ştiu că „afară” angajările nu se fac pe pile, grade de rudenie sau disponibilitatea de a merge în delegaţii cu şeful, ci pe cât de bine pot face o meserie. Drama celor blagosloviţi cu har este şi mai mare: accesul în showbiz-ul mioritic prea rar ţine cont de talent şi valoare, iar uşile se trântesc cu zgomot în nasul „naivilor” cu mare uşurinţă.
Ce şanse poţi avea să-ţi exploatezi talentul în ţara natală, când în ţara natală iei flit după flit şi trebuie să fii recunoscător pentru un salariu minim pe economie, ca profesor? Una singură: să-ţi cauţi norocul, sau să ţi-l faci cu mâna ta, printre străini. Românii au talent. Dar şi muncesc. Cazurile celor ajunşi să fie selectaţi în emisiunile de talente din străinătate arată că aceşti oameni nu sunt nişte „accidente”. Prezenţa lor în faze superioare ale concursurilor se datorează mai puţin conjuncturii şi mai mult pregătirii profesionale prin care şi-au îmbogăţit şi perfecţionat harul nativ.
Cei mai noi intraţi în galeria românilor cu talent demonstrat prin străinătăţuri sunt „norvegianul” Bogdan Alin Ota şi „britanicul” Razy Gogonea. Un compozitor-pianist şi un dansator care se bucură de succes în concursurile „Norske Talenter” (Norvegienii au talent) şi „Britain’s Got Talent” (Britanicii au talent). Pentru Bogdan, părinţii visau o carieră de me
