Aşa se intitulează culegerea de eseuri pe care am publicat-o recent la Editura Cartea Românească.
Culegerea cuprinde toate eseurile mele din cele şapte volume cu acelaşi titlu dintre 1971 şi 1988. Am mai publicat între timp culegeri de „Teme", niciuna însă integrală. Am explicat într-o scurtă prefaţă ce am înţeles prin teme. În niciun caz, exerciţii şcolare obligatorii. Din contră, articole dezlegate de orice obligaţie, libere ca subiect şi ca manieră. Într-un anume sens, titlul trebuie considerat ironic.
Le recitesc pe sărite. Unele continuă să-mi placă, altele, nu. Nu sunt un bun cititor al propriilor texte. Cu atât mai puţin, un bun judecător. Consideraţiile care urmează trebuie luate cu un dram de înţelegere. „Temele" m-au surprins, până la un punct, şi pe mine.
Am remarcat, de pildă, cât de literare erau cele din anii '70. Exclusiv literare. Comentarii de cărţi, analize literare, dar şi de filme sau de tablouri, observaţii despre personaje, comparaţii şi afinităţi. Vreme de un deceniu şi mai bine am scris sub un clopot de sticlă. O explicaţie există, fireşte. Cel mai sigur mod de a evita curiozitatea cenzurii era de a nu ieşi din sfera esteticului. Generaţia mea de critici nu numai a învăţat lecţia asta pe dinafară, dar, într-un fel, lecţia e creaţia ei. Pe la jumătatea deceniului nouă, se înmulţesc temele care se referă, dincolo de literatură, la persoana şi la experienţa de viaţă a celui care le scrie. Habar nu aveam în anii '80 de o modificare atât de importantă. Ea s-a operat aproape de la sine. Nu pot să spun că ştiu de ce. Am devenit conştient de ea abia recitind, acum, la rând, eseurile. Un motiv va fi fost apropierea vârstei la care începem să visăm la memorii. Dar nu aveam, în 1985-1986, nici 50 de ani, aşa că nevoia de a depune mărturie nu era încă de rigoare. Nici cenzura nu devenise mai îngăduitoare. Ce va fi fost în mintea mea