(Artemisia absinthium)
Planta extrem de populara printre romani, pelinul e prezent nu doar in medicina sateasca, ca leac sigur pentru stomac si ficat, ci si in poeziile populare, unde gustul lui extrem de amar este un etalon pentru suferintele vietii. Cunoscut din vremuri stravechi, folosit frecvent ca planta de leac la daci, la romani si la greci, primele mentiuni scrise despre pelin se afla in niste papirusuri egiptene datand din anul 1600 inainte de Hristos. Planta "sfanta", purtata de preoti la brau ca sa ii apere de duhurile rele, ea a intrat si in ritualurile grecesti si romane, pentru ca in Evul Mediu sa devina o planta de baza a medicinii manastiresti. Preotul german Sebastian Kneipp dadea urmatorul sfat: "Cine sufera de stomac sau ficat, in loc sa intinda mana dupa tutun, sa ia de doua, trei ori pe zi cate o priza de pelin uscat, pe care sa-l presare cu doua degete peste prima lingura de supa sau sa-l puna in mancare, ca pe piper".
Purificarea organismului
Pelinul alb sta la baza uneia dintre cele mai vechi si puternice retete de purificare a organismului. Vindecatorii satelor tratau cu ea aproape toate bolile asociate cu procesul inflamator: afectiunile tractului gastro-intestinal, ale rinichilor si vezicii urinare, dermatitele si problemele ginecologice, in special cele provocate de tricomonade. Prezenta ciupercilor parazite de pe tractul gastro-intestinal se ghicea si in functie de aspectul exterior al bolnavului: acnee, seboree, asprimea pielii, pete maronii sau de alte culori, riduri sau chelie prematura, papiloame, calcaie crapate, exfolierea unghiilor. Datorita faptului ca infestarea cu ciuperci parazite scoate din functiune sistemul de autoreglare si autoaparare al organismului, infectiile respiratorii, amigdalita, polipii se tin scai de persoanele in cauza. Amar si aromat, pelinul lupta cu succes cu tricomonadele, h
