Internet Explorer deţine o cotă totală de 44,1%, iar ultima versiune are o cotă de peste 27%
Firefox rămâne şi el în topul preferinţelor internauţilor români
Un nou studiu trafic.ro arată care sunt cele mai utilizate browsere de Internet în România. Studiul a fost realizat în perioada 28 aprilie - 5 mai 2011 şi are la bază datele înregistrate pe siteurile înscrise în trafic.ro. Internet Explorer 8 este browserul preferat de utilizatorii români 27,15% dintre vizitatorii site-urilor analizate folosesc Internet Explorer 8. Următorul în top este Firefox 3, care însumează 24,16% dintre vizitatori, iar locul trei îi revine lui Google Chrome (toate versiunile), cu 12,39% dintre utilizatori. În clasament urmează, în ordine, Firefox 4 (cu 9,68% dintre utilizatori), Internet Explorer 6 (cu 8,07%), Internet Explorer 7 (cu 6,39%), Opera (cu 3,73%) şi Safari (2,83%). Internet Explorer 9 ocupă locul 9 cu 2,45% dintre utilizatori, iar pe locul 10 găsim Safari (versiunea de pe iPhone) cu 1,88% dintre utilizatori.
36 de judeţe din ţară sunt cu Internet Explorer
Cumulat, pentru toate versiunile, Internet Explorer are o cotă de 44,1%, urmat de Firefox (cu 34,90%) şi Chrome (cu 12.39%). Firefox este preferat în 6 judeţe din Transilvania. Internet Explorer este prima opţiune în restul judeţelor. Internet Explorer este pe primul loc în 36 de judeţe ale ţării (cu cele mai mari cote în Dâmboviţa Botoşani, Prahova), iar Firefox în celelalte 6 (cu cele mai mari cote în Harghita, Alba şi Hunedoara).
Cele mai rapide browsere de Internet
Conform datelor analizate de trafic.ro şi serviciul Alerte, Internet Explorer 9 este browserul cel mai rapid, cu o viteză medie de încărcare de 0,93 secunde. Pe locul 2 se situează Google Chrome cu o viteză de 1,12 secunde, iar pe locul 3 este Firefox 4 cu 1,13 secunde. Locurile 4 si 5 din clasame