Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România a declarat că, dacă se doresc pedepse mai aspre în cazurile de corupţie, în loc să fie criticaţi judecătorii, ar trebui elaborate legi mai dure
Universitatea „Spiru Haret“ din Craiova a găzduit vineri seminarul „Implementarea mecanismului de cooperare şi verificare pe justiţie“, organizat de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) - filiala Dolj şi Curtea de Apel Craiova. Judecătorii şi procurorii care au luat parte la acest seminar au dezbătut evoluţia şi rezultatele reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei, în contextul deficienţelor scoase la iveală de rapoartele pe justiţie întocmite de Uniunea Europeană.
„Fondul problemei rămâne acelaşi: sedii proaste, mulţi judecători în birou, încărcătură enormă pe cap de judecător, ceea ce ridiculizează inclusiv dreptul de acces al cetăţeanului la justiţie. S-a făcut un studiu cu privire la volumul optim de activitate al instanţelor, din care a reieşit că un judecător judecă de două-trei ori mai multe dosare decât ar trebui. În aceste condiţii, nu poţi vorbi de asigurarea unui act de justiţie curat şi transparent“, a declarat Mona Pivniceru, preşedinta AMR, în cadrul conferinţei de presă ce a avut loc după acest seminar.
Un alt aspect evidenţiat de participanţi vizează transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în instanţă obişnuită, în condiţiile în care instanţa supremă are stabilită prin Constituţie o altă atribuţie principală, aceea privind aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării
„Pedepsele din noile coduri vor fi mult mai mici“
Mona Pivniceru a vorbit şi despre principala acuzaţie adusă instanţelor de judecată în toate rapoartele pe justiţie din 2007 încoace: aceea a pedepselor mult prea uşoare date inculpaţilor. Preşedinta AMR a susţinut că însăşi legiuitorul, adică parlamentul, ar fi de vină