Este greu, dar nu imposibil să-i mulțumești pe toți, la orice oră din zi sau din noapte. Asta încearcă să demonstreze firmele care oferă servicii de concierge, o afacere relativ nouă în România, dar care a ajuns deja să antreneze o piață de un milion de euro.
Bilete de intrare la concerte „sold out“, elicopter „la scară“, bonă găsită urgent în miez de noapte sau alte comenzi speciale se numără printre multiplele facilități de care beneficiază cei care apelează la așa-numitele servicii de concierge. De astfel de servicii beneficiază cei care dispun de un card de membru sau cei care au contractat vacanțe scumpe, iar ca bonus li se pun la dispoziție astfel de facilități. „În general, membrii clubului sunt persoane ocupate, pretențioase, care-și doresc servicii de calitate, indiferent de domeniu. Sunt persoane care au prea puțin timp liber și nu vor să și-l irosească pe telefoane etc.“, spune Andreea Antonescu, managing partner al firmei Callesentially. „În trei ani de existență, am reușit să triplăm numărul membrilor clubului și să lansăm, la solicitarea acestora, două tipuri de card superioare celor lansate inițial, unul cu o taxă anuală de 1.000 de euro și altul de 1.500 de euro. Cel din urmă a surclasat cererile pentru toate celelalte tipuri de card preexistente (și mai ieftine-n.red)“, adaugă aceasta.
Dacă la nivel mondial piața de concierge avea o valoare de peste un miliard de euro în 2009, pe plan local cele câteva firme care oferă astfel de servicii generează afaceri de un milion de euro. O piață mică, dar promițătoare, altfel nu s-ar explica decizia uneia dintre cele mai importante companii de profil din Europa, Radosa, de a-și deschide un birou și la București. „Am alocat 50.000 de euro pentru a începe dezvoltarea în România. Pentru serviciul de concierge suntem interesaţi de angajaţii mid-level, cu un venit superior, precum şi de compani