Intr-una din navalnicele sale elanuri oratorice, Crin Antonescu marturisea ca ar fi monarhist. Nastrusnica si suspecta marturisire pentru unul care se pregateste de zor sa candideze la functia suprema in Stat. De fapt, delictul acesta de inconsecventa l-a mai comis si Ion Ratiu atunci cand a candidat pentru aceeasi functie din partea unui partid declarat monarhist.
Pe de alta parte, actualul presedinte, Traian Basescu, ni se confesa si el ca este totalmente deceptionat de actuala clasa politica, in totalitatea sa, incluzand, adica, si partidul sau de suflet. Motivul era ca aceasta clasa politica nu reuseste sa-si depaseasca nicidecum un anume egoism si o anumita obtuzitate in ceea ce priveste actul de guvernare si ca adesea este de-a dreptul iresponsabila in ceea ce intreprinde sau intentioneaza sa intreprinda in viitor, in postura sa de mandatara a puterii in stat.
Pai, daca inaltele fete sunt deceptionate de mersul politichiei la romani, cum sa nu fie cel putin la fel de intristat poporul de rand care sufera mai ales el consecintele, neavand sansa de a profita, la fel ca aceia de mai sus, de dulcile delicii si compensatii ale puterii. El, poporul, ce sa mai creada si ce sa mai spere?
Ceea ce transpare din asemenea opinii si stari de spirit nu este altceva decat sentimentul unei crize sistemice, daca nu a unei degringolade a sistemului politic autohton. Pare ca am intrat intr-o deriva din care nu exista nicio solutie de salvare previzibila. Am epuizat toate incercarile si nu mai distingem ce s-ar mai putea face.
Rand pe rand am ales stanga neocomunista, apoi dreapta traditionala, apoi amalgamurile de stanga-dreapta si de dreapta-stanga, am adulmecat adierile extremismelor pasagere si de fiecare data rezultatele au fost dezamagitoare. Chiar daca am reusit, spre norocul nostru, sa fentam pe alocuri destinul potrivnic si