EvZ: Boc conduce în sondaje. Blaga, preferat de votanţii USL la şefia PDL ”Emil Boc este considerat a fi mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al PDL de 57% dintre votanţii democrat- liberalilor, iar 61%dintre ei cred că premierul are cele mai mari şanse să-şi adjudece un al doilea mandat de şef de partid, relevă un sondaj CURS, dat ieri publicităţii”
Gandul: Boc – activistul ascultător şi harnic. Blaga – buldogul din cuşcă. Paleologu – intelectualul pe bicicletă ”Emil Boc are 45 de ani şi, din 2004, este preşedintele PDL, principalul partid de guvernământ. I-a urmat în funcţie lui Traian Băsescu, după alegerea acestuia la Preşedinţia României, şi o bucată de vreme a făcut naveta între Cluj, municipiul al cărui primar a fost până în 2009, şi Bucureşti, unde îl chema datoria politică”
Adevarul: EUROVISION Care a fost cea mai bună performanţă a României şi cine a avut cel mai mare punctaj ”România a participat de 15 ori în competiţia muzicală europeană.Artiştii români aleşi pe sprânceană au dat tot ce au avut mai bun pe scena de la Eurovision pentru a obţine un loc în top”
Puterea: Turcu se întoarce. CSM i-a redat judecătoarei Elena Turcu scaunul de magistrat la Tribunalul Dâmboviţa ”Secţia pentru judecători a CSM a repus-o în drepturi pe Elena Turcu, de la Tribunalul Dâmboviţa, judecătoare achitată după ce s-a dovedit că probele care au inculpat-o au fost obţinute nelegal”
Curentul: Romanii prigoniti de sarbi isi ridica singuri Biserica in Banatul Sarbesc ”Romanii continua sa fie prigoniti pretutindeni in jurul granitelor statului romanesc de astazi, cu intensitate variabila, dar porcesul deznationalizarii la care au fost si sunt in continuare supusi are accente similare, fie ca este vorba de comunitatile romanesti din Ungaria ori Ucraina, Bulgaria ori Serbia. Salvarea prin Biserica a fost deseori unica sansa de pastrare a limbii si a con