La 3 ianuarie 1921, Istrati plănuia să-şi pună capăt zilelor. Încercarea nereuşită l-a apropiat de Romain Rolland, care avea să-l ajute în carieră. „Am suferit prea mult pentru o iluzie de neiertat, ca să nu mă pedepsesc cu moartea“, scria Istrati în epistola găsită în buzunarul său, după tentativa de sinucidere.
Născut Gherasim Istrate (mai târziu schimbându-şi numele în Panait Istrati), în 1884, în Brăila, fiu nelegitim al spălătoresei Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec, scriitorul a avut parte de o viaţă tumultuoasă. Deoarece tatăl său l-a abandonat la vârsta de 9 luni, Panait Istrati a fost crescut doar de mamă şi de doi unchi, Anghel şi Dumitru.
Scriitorul vagabond
De mic, Istrati a făcut tot felul de munci pentru a-şi câştiga existenţa. A fost ucenic al unui cârciumar, al unui patiser şi al unui vânzător ambulant, iar apoi a lucrat ca zugrav. A mai muncit ca salahor la o pescărie şi la o fabrică de frânghii şi ca hamal în port, la Giurgiu. În 1904, s-a angajat la Bucureşti ca agent într-un birou de plasare, de unde s-a inspirat mai târziu pentru romanul „Biroul de plasare". A fost arestat în 1905 pentru participarea la o manifestaţie de solidaritate cu revoluţia rusă.
În 1907, Panait Istrati a încercat pentru prima oară să ajungă clandestin în Franţa. A hoinărit prin Napoli, Damasc, Cairo, Paris şi Lausanne. În „Cum am devenit scriitor", Istrati îşi exprima ataşamentul faţă de locurile prin care a hoinărit.
Suferind de o formă de tuberculoză, scriitorul a fost internat în Sanatoriul Sylvanne-sur-Lausanne, unde l-a cunoscut pe ziaristul Josue Jehouda. Jurnalistul i-a recomandat să citească scrierile lui Romain Rolland, omul care, deşi Istrati nu avea cum să ştie încă, urma să joace un rol capital în viaţa lui.
Istrati s-a decis să compună o scrisoare în care îi mărturisea lui Romain Rolland faptul că scriitorul f