Despre monarhia britanică, venerabilă instituţie devenită o celebritate planetară, se spun enorm de multe lucruri. Unii o consideră o caricatură demnă de aruncat la pubela istoriei, alţii văd în această instituţie un veritabil liant al naţiunii engleze. Între aceste două opinii extreme, interesant este punctul de vedere al scriitorilor britanici. Toată lumea ştie că există un umor tipic britanic, un umor pe care unii scriitori britanici l-au cultivat cu brio şi atunci când au vorbit despre instituţia monarhiei. S-ar părea chiar că monarhia britanică este suportabilă tocmai datorită faptului că supuşii Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Angliei sunt dotaţi cu umor.
Iată cam care ar fi şi concluzia unui roman scris de Alan Bennett, prozator, scenarist şi dramaturg, roman intitulat, în engleză, „The Uncommon reader” (deci... „Un cititor mai puţin comun”). El şi-a permis, şi dacă nu ar fi avut umor nu i s-ar fi tolerat probabil acest lucru, să imagineze o poveste în care Regina Elisabeta a II-a, ajunsă la veritabila vârstă de 80 de ani, descoperă brusc... plăcerea de a citi, altfel spus se îndrăgosteşte brusc de cărţi şi de literatură (înţelegem în mod indirect că până la acel moment cărţile nu prea făcuseră parte din universul ei cotidian...).
Totul începe la Palatul Windsor, unde într-o bună zi câinii reginei o iau brusc la goană într-o direcţie necunoscută, undeva în spatele bucătăriilor, unde se afla o curte interioară puţin frecventată de suverană. Regina pleacă să-şi recupereze câinii şi descoperă cu stupoare în respectiva curte un... autobuz plin cu cărţi. Cuprinsă de curiozitate, regina cere explicaţii şi află că acel autobuz era, de fapt, o bibliotecă mobilă care venea o dată pe săptămână la castel, pentru a le oferi cărţi spre împrumut unora dintre membrii personalului. De altfel, în autobuz regina dă nas în nas cu unul dint
