Nu doar spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii vor fi supuse comasărilor, ci şi cele din reţeaua Ministerului Transporturilor. Astfel, Spitalul CF 2 şi Spitalul Witting din Bucureşti ar putea fi unite sub acelaşi management şi vor beneficia de acelaşi buget. „Decizia o va lua Ministerul Transporturilor, dar este o idée pe care o susţin", ne-a declarat Şerban Bucur, managerul CF 2 , fiul doctorului Alexandru Bucur, fost manager la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Acesta este de părere că ar fi inutil să existe două spitale de acelaşi profil, sub umbrela aceluiaşi minister. „Ei (n.r Witting) au lipsa de personal, noi (n.r. CF2) avem lipsa de personal. Este normal să ne unim, mai ales că Spitalul Witting intră într-un proces de reabilitare", ne-a precizat Şerban Bucur.
Cel mai modern spital de urgenţă din Nordul Bucureştiului
Dacă cele două spitale vor fi comasate, în cadrul Wiitng se va deschide un centru de recuperare modern, care va funcţiona ca o „anexă" a spitlaului CF 2. Pentru ambele spitale există planuri de reorganizare, modernizare. „Cu ajutorul lui Dumnezeu într-un an jumătate vom avea cel mai modern spital de urgenţă în zona de Nord a Capitalei, pentru că asta îmi doresc să ajungă Spitlaul CF 2", a spus Şerban Bucur. Totuşi, Spitalul CF 2 se află într-o continuă degradare. De mai bine de 10 ani nu s-a investit în modernizarea clădirii şi în achiziţionarrea de aparatura medicală. Ani la rând această unitate sanitară a avut probleme cu aprovizionarea de substanţe pentru igienizare, iar secţiile de ortopedie, medicală 1, medicală 2, terapie intensivă arată ca după cutremur. În schimb, birourile pentru directori sunt luxoase şi primitoare. Spitalul a reintrat în atenţia publicului în urmă cu un an când prim solista Teatrului de Operetă „Ion Dacian" Amelia Antoniu a făcut septicemie, după ce a contractat o infecţie în sala de operaţii de