Am fost zilele trecute la piaţă. Era toată verde, la fel ca o economie care tocmai a ieşit din recesiune. Bătrânica de la care am cumpărat ridichi m-a întrebat dacă nu vreau şi nişte ceapă. Când i-am răspuns că avem aşa ceva în grădină, m-a suprins cu replica ei: "Foarte bine faceţi, că vin vremuri grele". Prea ocupată să-şi lucreze pământul, ea nu a avut timp, probabil, să observe optimismul oficial.
Declaraţiile din presa financiară, după anunţarea creşterii economice de către INS, au inclus, din păcate, prea puţine opinii care să reflecte adevărata natură a redresării: economia României a fost "aspirată" de falsa redresare a economiei globale, pe fondul unei avalanşe monetare fără precedent.
Creşterea iluzorie se vede cel mai bine la nivelul economiei Statelor Unite, care depinde exclusiv, la doi ani de la ieşirea din recesiune, de injecţiile monetare ale băncii centrale. Paul Volcker, fost preşedinte al Federal Reserve, declara, în 2009, că "avem o altă problemă economică, pe lângă consumul prea mare şi cheltuielile prea mari relativ la capacitatea noastră de investiţii şi export. Are legătură cu criza financiară, dar, într-un fel, este mai dificilă decât această criză, deoarece reflectă structura de bază a economiei".
Exact această structură de bază a economiei reprezintă şi problema principală a României. Cum altfel ar fi posibil ca o creştere anuală a producţiei industriale cu circa 10%, în condiţiile unei ponderi ridicate în formarea PIB-ului, să genereze o creştere economică de 1,6%? Alte date macroeconomice şi financiare (vezi tabel pagina 3), mai ales cele privind preţurile, par să susţină ipoteza unei redresări iluzorii.
Creşterea semnificativă a provizioanelor bancare şi a creditelor clasificate în categoria pierdere arată că firmele încă suferă, după mai mulţi ani de exuberanţă iraţională alimentată de politica banilor ieftini
