Din cele 20 de târguri și oboare care există la nivelul județului, doar 4 sunt autorizate, respectiv cele din Dolhasca, Mălini, Udești și Verești.
Prefectul Sucevei, Sorin Arcadie Popescu, s-a întâlnit cu primarii tuturor celor 20 de localități și cu reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru urgenta autorizarea târgurilor, în condițiile de alertă de febră aftoasă.
Cele 16 târguri neautorizate, respectiv, Arbore, Baia, Bogdăneşti, Câmpulung Moldovenesc, Comăneşti, Dărmăneşti, Drăguşeni, Dumbrăveni, Forăşti, Gura Homorului, Liteni, Milişăuţi, Moldoviţa, Rădăuţi, Vama și Zvoriştea vor fi inventariate și monitorizate de reprezentanții DSVSA Suceava.
Autorităţile locale sucevene în alertă din cauza febrei aftoase. Vezi aici principalele măsuri
“Primarii, în calitate de Preşedinţi ai Comitetelor locale pentru Situaţii Urgenţă, vor comunica operativ cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, asupra oricărei situaţii identificate pe raza unităţii administrativ teritoriale, referitor la comercializarea neautorizată de animale şi a subproduselor”, a explicat Monica Tătaru, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava.
Totodată, pentru a preveni introducerea în judeţ a animalelor cu provenienţă incertă, se vor organiza acţiuni în comun, atât în trafic, cât şi în zilele de târg, organizate în localităţile judeţului.