În 2007, Jean Quatremer, corespondentul la Bruxelles al ziarului Liberation, scria pe blogul său Coulisses de Bruxelles despre numirea lui Dominique Strauss-Kahn (supranumit DSK) la cârma Fondului Monetar Internaţional. După ce amintea câteva dintre calităţile lui DSK şi despre profundul său angajament european, Quatremer punea degetul pe rană : « Singura mare problemă a lui Strauss-Kahn e raportul său cu femeile. E prea grăbit şi câteodată e aproape de hărţuire. Un defect pe care ziariştii i-l cunosc, dar despre care nu prea vorbesc (suntem în Franţa). Or, FMI este o instituţie internaţională cu moravuri anglo-saxone. Dacă DSK face vreun gest deplasat sau aluzie prea precisă, va deveni o ţintă pentru presă». O analiză de Luca Niculescu.

Acum patru ani, oamenii politici şi unii ziarişti francezi l-au criticat pe Quatremer, reproşându-i că a trecut dincolo de « linia galbenă » care separa viaţa publică de cea privată în cazul politicienilor francezi.

Quatremer îşi poate permite acum să zâmbească ironic (şi trist) pentru că istoria recentă pare că i-a dat de două ori dreptate. În 2009, DSK e destul de aproape să îşi piardă postul după ce se află de o legătură extra-conjugala pe care a avut-o cu o angajata a FMI, Piroska Nagy. Anchetat de consiliul de administraţie al FMI sub bănuială că ar fi favorizat-o profesional, Strauss-Kahn scapă fără sancţiune. Ancheta conchide că relaţia a fost liber consimţită de ambele părţi şi că nu a existat nici « hărţuire, nici favoritism, nici abuz de putere ». Ancheta reprezintă însă un cartonaş galben pentru DSK, căruia i se reproşează o « grava eroare de judecată ».

Doi ani mai târziu, această nouă afacere riscă însă să însemne sfârşitul carierei politice şi internaţionale a lui Strauss-Kahn. Faptele pentru care e inculpat azi sunt « agresiune sexuală, sechestrare şi tentativă de viol ». În faţa acuzaţiilor