În contextul în care Cristina Neagu va absenta probabil până la finalul anului din cauza problemelor medicale la umărul drept, antrenorul Radu Voina caută deja soluţii pentru înlocuirea ei. Deşi nu a semnat încă un contract ferm legat de rămânerea sa pe banca Oltchimului în sezonul viitor, tehnicianul a stabilit deja programul echipei pentru următoarele luni.
„Adevărul": Când intraţi în vacanţă?
Radu Voina: Chiar dacă s-a terminat campionatul, mai avem ceva treabă. Urmează Cupa României şi tratăm cu maximă seriozitate şi acest obiectiv. Apoi, o parte dintre fete vor fi convocate la echipa naţională pentru turneul din Serbia.
Veţi selecţiona, ca de obicei, un număr mare de jucătoare de la Oltchim?
Va fi un lot combinat din fete de la Vâlcea şi de la alte echipe din campionat. Vom da şansa şi unor jucătoare mai tinere să demonstreze că se ridică la nivelul echipei naţionale. Cele rămase acasă vor mai sta însă şi ele câteva zile în pregătire până să ia o vacanţă.
Aţi stabilit deja programul de pregătire la Oltchim. Să înţelegem că veţi continua şi din sezonul viitor?
Nu e încă nimic sigur, dar era normal să existe un program stabilit pentru fete pentru că altfel apărea haosul. Eu îmi voi lua doar o vacanţă de două săptămâni pentru că trebuie să mai pun la punct diverse lucruri la Oltchim şi la naţională.
Vor interveni schimbări la nivelul lotului pentru sezonul viitor?
Eu aşa mi-aş dori. Trebuie să reducem lotul de la 23 de jucătoare la maximum 18, iar cele care nu mai intră în vederile noastre vor fi împrumutate la echipe din ţară.
Veţi face transferuri din România sau de afară?
Din păcate, în România nu prea mai există jucătoare care să aducă un plus la Oltchim, aşa că ne vom orienta spre piaţa externă.
Pe ce posturi doriţi să aduceţi întăriri în aceast