PERFORMER. Alin Jivan crede că medaliile internaţionale pe care le-a obţinut în gimnastică i-au fost dăruite de Divinitate FERICIŢI. Alin şi Florina Jivan împărtăşesc iubirea pentru Dumnezeu şi de aceea au ales calea abstinenţeiÎn 2009, Alin Sandu Jivan, unul dintre cei mai buni gimnaşti români ai ultimului deceniu, lua hotărârea să se pocăiască. "Mă obişnuisem cu atmosfera din iad. Foc, fum, patimi, vicii, depresii, insatisfacţii, remuşcări, întuneric şi strigăte de durere. Acesta este iadul. L-am văzut, l-am mirosit, l-am trăit", e explicaţia oferită de multiplul medaliat la Europene şi la Mondiale. Era doar sfârşitul unui calvar. În copilărie, plângea din orice şi se bucura doar când o însoţea pe mama lui la biserică. Apropierea de Dumnezeu îl liniştea.
La şcoală împărţea Biblii, dar devenise ţinta glumelor colegilor săi: "Sectantule!", îi strigau aceştia. Refugiul şi l-a găsit în gimnastică. La ora şapte avea antrenament, mergea la cursuri apoi şi după-amiază se pregătea din nou. Dar tot sportul avea să îi producă şi prima mare dezamăgire. Pe la 14 ani, Jivan trebuia să participe la un turneu din Elveţia pentru a fi selectat în lotul naţional. Venea după un concurs în care luase şapte medalii, dintre care patru de aur. Antrenorul său l-a exclus însă dintr-un motiv incredibil:
"Eu nu fac antrenamente de două ori pentru un pocăit!". Sub presiunea batjocurii celor din jur şi a supărării, adolescentul Jivan a început să-şi înece amarul în băutură. A renunţat să mai meargă la biserică, preferând barurile şi discotecile. "Îmi înecam conştiinţa în vicii doar ca să fiu în rând cu «şmecherii». Ascultam manele şi hip-hop", îşi aminteşte Jivan. Cu timpul, s-a temperat. A venit perioada din 2005 - 2006 în care performanţele sportive au fost la cel mai înalt nivel şi a început să se simtă din nou atras de credinţă. În 2009, a auzit chemarea lui Dumnezeu: "Un s
