Putine concepte au avut o influenta atat de imensa si constanta asupra lumii in ultimii 250 de ani precum cel al suveranitatii nationale. Validat de revolutia franceza, inclusiv prin metoda detestabila a ghilotinei, el a spulberat monarhiile de drept divin, in care Suveranii si suveranitatea statelor se confundau.
A afirmat, in schimb, ca suveranitatea nu poate apartine unui individ, pe baza unui "drept" obtinut la nastere, ci natiunii, in mod unitar, egal si indivizibil.
Ca indivizi putem fi sau nu de acord dar, in Romania de azi, este imperios necesar sa lamurim pozitia catorva institutii cheie fata de acest concept. Primele chemate sa se pronunte: Parlamentul si partidele politice.
Suveranitatea nationala si-a facut greu drum in istorie. Au curs rauri de sange pana cand conceptul a inceput sa functioneze. Suveranitatea nationala a presupus, mai intai, definirea natiunilor, adica a noilor proprietari ai suveranitatii. "Supusii" fostilor Suverani absoluti au devenit astfel "cetateni", nu egali in avere, dar egali in fata legii. Suveranitatea nationala nu poate fi conceputa decat apartinand unui grup de cetateni egali in drepturi si obligatii, dar si in fata legii, fara exceptii si privilegii.
Ea este indivizibila si netransferabila. Orice abatere de la aceste criterii expune statul in cauza la riscurile anarhiei si disolutiei. Pentru statul care accepta principiul suveranitatii nationale, grupurile interne de privilegiati sunt similare celulelor canceroase: daca nu sunt extirpate, distrug in final organismul gazda.
Independenta politica a majoritatii statelor moderne se bazeaza pe principiului suveranitatii nationale. Romania este independenta pentru ca natiunea (civica) romana este suverana. Suveranitatea nationala fiind indivizibila, doar statul numit Romania, si doar el, poate beneficia de independenta p
