Prostituată. Cosmina Păsărin interpretează în "Tanti" un rol îndrăzneţCosmina Păsărin şi-a trecut primul film în CV-ul de actriţă. Lungmetrajul "Tanti", în care a deţinut un rol semnificativ, a avut lansarea joi seară, la cinema Patria. Timp de aproape două ore, cât a durat rularea peliculei, Cosmina a tremurat teribil de emoţie, însă la final a răsuflat uşurată. Zecile de persoane care au umplut sala şi au admirat-o în rol de prostituată au emis, majoritatea, critici pozitive.
Aşadar, Cosmina şi-a făcut debutul în actorie cu un personaj controversat. Aceasta interpretează rolul unei profesoare de geografie care, constrânsă de neajunsurile sărăciei, ajunge să-şi vândă trupul. Ipostazele în care bruneta a fost pusă de scenaristul Mircea Daneliuc şi regizorul Şerban Marinescu sunt de-a dreptul şocante. Filmările lungmetrajului "Tanti" au avut loc în urmă cu trei ani, iar faptul că post-producţia a durat atât nu a fost decât un lucru bun. De rezultatul excelent s-au bucurat din sala cinematografului Cecilia Bârbora, soţia scenaristului Mircea Daneliuc, şi actorii Crina Semciuc, Constantin Puşcaşu, care a jucat şi alături de Nicholas Cage în "Ghost Rider 2", şi, evident, Cosmina Păsărin. Acesta nu este primul film în care joacă vedeta TV. În curând, bruneta va avea o nouă lansare, cu lungmetrajul în care l-a avut partener pe Steven Segal. Cosmina Păsărin: "Eu şi iubitul meu nu vrem să devenim un cuplu monden" S-a inchis in casa cu iubitul arab Cosmina Păsărin îl ţine ascuns pe iubitul arab: "Nu i-am cunoscut părinţii şi nu i-am prezentat-o pe mama" Eşti frumoasă? Întoarce lumea capul pe stradă după tine? Urcă-ţi acum pozele pe superfete.cancan.ro şi câştigă premii de excepţie!
Prostituată. Cosmina Păsărin interpretează în "Tanti" un rol îndrăzneţCosmina Păsărin şi-a trecut primul film în CV-ul de actriţă. Lungmetrajul "Tanti", în care a deţi