Robert Ilyeş şi-a luat ieri adio de la fanii braşoveni cu un golîn faţa Pandurilor, în succesul cu 3-2 (1-0). Căpitanul"stegarilor" a înscris în minutul 8, dintr-un penalty acordat deChivulete pentru un fault în careu al lui Viera la Cardoso.
Săptămână tristă pentru braşoveni. După eliminarea dinsemifinalele Cupei în faţa Stelei, fanii şi-au luat ieri adio de laRobert Ilyeş. Imediat ce mijlocaşul a deschis scorul, aceştia auscandat minute în şir "Robert, Robert, nu pleca!". Însă lucrurilenu mai pot fi schimbate, mijlocaşul urmând să joace pentru FCM Tg.Mureş din sezonul următor. Ilyeş nu a rezistat decât 37 de minutecu Pandurii, ieşind accidentat, dar asta nu înainte de a lua uncartonaş galben. Scorul pauzei a fost cel stabilit în minutul 8,deşi Stromajer şi mai ales Voiculeţ au trecut pe lângă egalare.
Partea a doua a fost una mai captivantă, ocaziile mari ale luiMateiu, Brata şi Stângă anunţând că meciul nu se va termina 1-0.Cardoso a majorat avantajul pe tabelă, după o cursă a lui Cristescu58), iar oaspeţii au replicat la doar 4 minute, prin Vranjes, carea transformat de la punctul cu var, după un fault în careu al luiMajernik. Acelaşi Majernik s-a revanşat în minutul 83, când aînscris din 6 metri, după o fază fixă. Stromajer a redus dindiferenţă şi, chiar dacă Pandurii a forţat egalarea, tabela nu s-amai modificat până la final.
Noi considerăm că e o lovitură! E un jucător foarteexperimentat, pe care Neluţu l-a dorit foartemult
Aurelian Băbuţan, director general Tg. Mureş
CLICK AICI pentrucomentariul text
Robert Ilyeş şi-a luat ieri adio de la fanii braşoveni cu un golîn faţa Pandurilor, în succesul cu 3-2 (1-0). Căpitanul"stegarilor" a înscris în minutul 8, dintr-un penalty acordat deChivulete pentru un fault în careu al lui Viera la Cardoso.
Săptămână tristă pentru braşoveni. După eliminarea dinsemifinal