Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrână salvată de pompieri din fântână

Publicat in Adevarul, duminică 15 mai 2011 ·

O femeie de 73 de ani, din Vişina, a hotărât să-şi pună capăt zilelor.Se pare că nu mai suporta să se certe tot timpul cu fiica sa. Bătrâna s-a aruncat într-o fântână.

Câţiva copii care se jucau prin preajmă au auzit un ţipăt disperat şi s-au dus la gura puţului să vadă ce s-a întâmplat.

I-a cuprins fiorii când au văzut-o pe femeie zbătându-se în apa rece, la o adâncime destul de mare. Au fugit şi au alertat vecinii. În câteva minute la faţa locului au sosit şi pompierii.

Operaţiunea de salvare a fost destul de dificilă, orice secundă pierdută putea fi fatală pentru femeie. De abia a reuşit să intre în fântâna strâmtă un pompier mai slăbuţ.

„În urma recunoaşterii s-a constatat faptul că fântâna are adâncimea de 15-16 metri, iar bătrâna în pericol de a se îneca.

Folosind accesoriile din dotarea autospecialei, dând dovadă de un înalt profesionalism şi stăpânire de sine, membrii echipajului au reuşit salvarea numitei Maria Coman, de 73 de ani, căreia i-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanţei, întrucât intrase deja în şoc hipotermic”, a declarat lt.Cătălin Nencescu, comandantul Detaşamentului de Pompieri Găeşti din cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa.

Bătrâna se află acum internată la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Toţi cei aflaţi la locul nefericitului incident au lăudat profesionalismul, curajul şi viteza de reacţie a pompierilor militari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Comisia Europeană aprobă o măsură de ajutor de stat în valoare de 790 de milioane euro acordată de România pentru a sprijini închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane de euo (aproximativ 3,9 miliarde de lei) pentru acoperirea costurilor excepţionale generate de închiderea a patru

REZIDENȚIAT 2024. 10.575 de candidați înscriși la concursul de intrare în rezidențiat din 17 noiembrie

Gandul acum 59 minute
Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidențiat, care va fi organizat de către Ministerul Sănătății prin Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, duminică, 17 Noiembrie

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Libertatea acum 2 ore
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Comisar șef în cadrul IGPR - Direcția de combatere a criminalității organizate, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Gene

Cel puţin zece morţi în Spania, într-un incendiu într-un azil de bătrâni în apropiere de Zaragoza

News.ro acum 5 ore
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un incendiu într-un azil de bătrâni la Villafranca de Ebro, o localitate în nord-estul Spaniei, anunţă salvatori locali, relatează Reuters. ”Cel puţin zece persoane au murit în incendiul unui azil de bătr

Un pescar norvegian a prins din greșeală un submarin nuclear american și l-a târât aproape 4 kilometri

HotNews acum 6 ore
Un pescar din Norvegia a prins din greșeală, săptămâna aceasta, un submarin cu propulsie nucleară a marinei americane. Elicele submarinului i s-au încurcat în plase, iar acesta a fost târât în largul mării aproape patru kilometri, relatează Business

Nicolae Ciucă, mesaj către Marcel Ciolacu: „Faceţi un mic efort să găsiţi biletul de avion care arată că nu aţi fost plecat pe banii Nordis?”

HotNews acum 34 minute
Nicolae Ciucă îi cere dovezi lui Marcel Ciolacu că nu a călătorit, împreună cu Sorin Grindeanu și Laura Vicol, la Monaco, cu un avion închiriat de firma Nordis, așa cum a scris G4Media.ro. G4Media.ro a dezvăluit, miercuri, că Ciolacu, Grindeanu și

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Sezonul de schi e aproape. În Poiana Brașov s-au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Primăria Brașov anunță că a pus în funcțiune de vineri dimineață, 15 noiembrie, instalațiile care produc zăpadă artificială, pentru a amenaja pentru sezonul de schi pârtiile din Poiana Brașov. Tunurile și lănciile folosite pentru producerea de zăpad

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°