Relaţia României cu FMI pare a fi pus între paranteze integrarea europeană, pentru un timp. Încă din 2000, FMI cerea să fie implicat în pregătirile de aderare la UE ale statelor candidate.

Prof. dr. Vasile Puşcaş

Recentele declaraţii ale unor oficiali români subliniau faptul că viitorul acord cu FMI va avea în vedere şi integrarea europeană a României. Pe de altă parte, asocierea Comisiei Europene la operaţiunea FMI de „stingere a incendiului" în România înseamnă şi o cedare a competenţelor instituţiei comunitare, o abdicare de la obiectivele managementului integrării europene. Proclamând neputinţa soluţionării problemelor critice ale unor state membre, Comisia Europeană a acceptat nu doar „paternalismul" câtorva state membre, dar a recunoscut deschis propria incapacitate de a gestiona probleme globale ale UE. Contextul ne obligă la o scurtă rememorare.

În septembrie 2000, când cele 12 state candidate deja negociau aderarea la UE, FMI aprecia că era utilă o participare a acestei instituţii financiare la procesul pregătirii respectivelor ţări. Sprijinul financiar şi tehnic era văzut ca un demers complementar la efortul statelor candidate, statelor membre şi instituţiilor europene. Ceea ce înseamnă că FMI acceptase să-şi modifice rolul tradiţional (asistenţă financiară), că implicarea mai extinsă în pregătirea aderării europene a determinat preocupări şi pentru aspectul reformelor structurale, inclusiv chestiunile judiciare, anticorupţie, etc.

În unele cazuri s-a utilizat şi „schimbul de opinii politice", constând chiar în „îndemnuri" pentru forţele politice interne de a se angaja în susţinerea proiectelor pe termen mediu convenite cu UE şi FMI. Tot atunci se spunea că statele central-europene erau avansate în procesul pregătirii aderării, ţările baltice făceau progrese, Bulgaria avea şanse, iar România continua să prezinte prob