Copii care au trecut prin foc şi care au nevoie de o minune pentru a supravieţui, bărbaţi cărora un accident de muncă le-a tăiat şansa de a mai lucra vreodată sau femei pentru care reconstrucţia unui sân e echivalentă cu recăpătarea bucuriei de a trăi au primit, în ultimii 27 de ani, o şansă la viaţă din mâinile chirurgului stabilit la Timişoara.

Femei din întreaga lume îl caută pentru a le ajuta să-şi contruiască o imagine nouă.După 30.000 de operaţii în spitalul de stat şi 10.000 în clinica proprie, chirurgul plastician Tiberiu Bratu mai are o singură dorinţă legată de tratarea marilor arşi la Timişoara: centrul destinat acestora de la Casa Austria trebuie să ajungă la nivelul centrelor din Budapesta şi Viena, misiune pe cale să se finalizeze la sfârşitul acestui an.

De ce aţi ales să vă specializaţi în chirurgie plastică şi reparatorie?

Când am început eu se făceau arsuri şi chirurgia mâinii, în principal. Nu existau atâtea procedee de chirurgie reconstructivă, de microchirurgie şi bineînţeles că nici estetica nu avea amploarea de azi. Nu erau atât de mulţi pacienţi şi nu era nici atât de mediatizată. Cred că alegerea a fost întâmplătoare. Iniţial am vrut să fac chirurgie internă, dar mi s-a părut că ar fi mai dinamic să fac o ramură chirurgicală. Se făceau înscrieri la primăria capitalei, era coadă mare şi am rugat un prieten să îmi depună actele. El a venit foarte bucuros să-mi spună că a găsit o coadă mai mică, unde erau numai 20 înscrişi, faţă de chirurgie generală, unde erau 100. Luptam pe trei locuri, ei, la chirurgie generală, pe 20.

Cum se făcea chirurgia plastică la începutul carierei dvs.?

Când am venit la spitalul din Timişoara, exista secţie de chirurgie plastică, cu şase saloane, pe două etaje. Nu prea ştia nimeni ce înseamnă chirurgia plastică, inclusiv eu. De fapt, secţia aceasta s-a făcut iniţial pentru tratamentul mari