Revoluţia de la Iaşi a urmat tiparul celor mai multe oraşe din ţară: s-a ieşit în stradă după plecarea lui Nicolae Ceauşescudin clădirea Comitetului Central. După 22 decembrie, la Iaşi a murit un singur om, împuşcat după o misiune acasă la o telefonistă. Circumstanţele nu relevă acte de eroism, ci precipitări şi exces de zel.
Cum a eşuat Revoluţia la Iaşi
Revoluţia a început, în oraşul de pe râul Nicolina, la mai bine de două ore după plecarea lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central. „Am plecat să scriu un reportaj despre Muzeul Eminescu din oraş. L-am scris neuitând să strecor una dintre şopârlele gazetăreşti prin care ne mai vărsam năduful - «Parcul Copou e plin de frunze şi aşteptăm să cadă nea»", aşa a început Revoluţia pentru jurnalistul Adi Cristi, care avea să devină unul dintre primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, filiala Iaşi.
Deopotrivă entuziaşti, dar nesiguri de prăbuşirea dictatorului, primii revoluţionari s-au adunat, la sediul Comitetului Judeţean de Partid Iaşi, după ora 14.00, cu o preocupare majoră: distrugerea tuturor tablourilor oficiale şi cărţilor semnate de Nicolae Ceauşescu. Televizoarele color, mochetele sau rolele de caşcaval erau însă la fel de tentante.
Ştampila comunistă, legitimaţie de revoluţionar
Maria Ghiţulică, prim-secretarul de la Iaşi, femeie fiind, nu s-a putut împotrivi forţei revoluţionarilor şi s-a subordonat, imediat, acestora. „O primă structură s-a făcut în jurul orei 14.00, pentru că, nemaiîncăpând oameni în sediu - erau în jur de 600 -, s-a făcut o triere", mărturiseşte jurnalistul Adi Cristi. Prima „legitimaţie" de revoluţionar la Iaşi a fost o ştampilă de-a Mariei Ghiţulică pusă pe cârpe, pe dosul palmelor, ca la discotecă, pe haine, oriunde putea fi vizibilă. „Ne recunoşteam între noi după ştampila aceea comunistă. E, aşa, o ironie pe care
