O jurnalistă franceză, Tristane Banon, afirmă că este o altă victimă a şefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, care a încercat să o violeze în 2002, în timpul unui interviu.
Tristane Banon, care are în prezent 31 de ani, a povestit incidentul în februarie 2007 în cadrul unui show de televiziune înainte de povestea din 2008, când Piroska Nagy, o economistă de origine ungară, specializată în sectorul bancar din departamentul FMI pentru Africa, l-a acuzat pe şeful Fondului că a abuzat sexual de ea. Dominique Strauss-Kahn a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu economista.
Jurnalista franceză a dat numele agresorului său în timpul emisiunii, însă a fost bruiat cu un "beep" lung de către producători, scrie cotidianul Le Parisien.
Femeia a povestit atunci că l-a contactat pe Dominique Strauss-Kahn când îşi pregătea prima sa carte. Strauss-Kahn a invitat-o la discuţii într-un apartament gol, în care se afla "doar un magnetoscop, un televizor şi un pat, un loc foarte frumos, cu gust", a mărturisit ea.
Tristane Banon povesteşte, în continuare, că şeful FMI a vrut să îl ţină de mână, apoi de braţ. "Am ajuns să ne luptăm, am luptat pe jos, l-am lovit cu piciorul, mi-a desfăcut sutienul, a încercat să-mi scoată blugii (...) Când ne-am luptat, am pronunţat cuvântul 'viol' ca să-l sperie, dar nu a avut niciun efect", mai spunea ea în interviul acordat în 2007.
Jurnalista spune că a decis să nu depună plângere pentru că nu ar fi vrut ca până la sfârşitul zilelor ei să fie văzută ca "fata care a avut o problemă cu un politician".
Mama sa Anne Mansouret, aleasa socialiştilor în departamentul Eure, regiunea Normandia de Sus, a confirmat povestea. "Greşeala mea a fost că am crezut că este un moment de nebunie", a afirmat ea pentru postul tv France 3.
Directorul FMI a fost acuzat duminică de agr