Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele, o soluţie pentru finanţarea Educaţiei

Publicat in Adevarul, luni 16 mai 2011 ·

Parteneriatul public-privat pentru un sistem mai bun a fost subiectul unei conferinţe organizate de Fundaţia „Dinu Patriciu“. Companiile se implică prea puţin când vine vorba de perioada de practică a studenţilor din timpul anului şcolar.

În cadrul dezbaterii, participanţii au discutat şi despre stagiile de practică în companiile private. Prorectorul Miron Dumitru a recunoscut că o vină o poartă şi universităţile, deoarece perioada de practică în facultate este de două-trei săptămâni, în timp ce companiile oferă stagii pe o perioadă de trei, şase sau nouă luni.

De asemenea, Liliana Preoteasa, director general în cadrul Ministerului Educaţiei, a susţinut că cele mai multe parteneriate pentru stagii de practică sunt cu companiile cu capital străin, cele româneşti nefiind cu adevărat interesate să ofere elevilor şi studenţilor şansa de a face un stagiu. Miron Dumitru, prorector la Academia de Studii Economie, a declarat că ar vrea ca firmele să fie mai responsabile din punct de vedere social: „Companiile finanţează mai cu plăcere Balul Bobocilor decât studiile unei categorii dezavantajate".

Asigurarea unui loc de practică nu este singurul element din acest parteneriat. Programe de dezvoltare a infrastructurii educaţionale, un sistem de vouchere în care finanţarea urmează elevul chiar şi într-o şcoală privată, programe de tipul „adoptă o şcoală" şi, de ce nu, externalizarea managementului instituţiilor de stat către şcoli sau firme private. Acestea ar fi principalele modificări care ar putea rezulta din parteneriatele între stat şi companiile private.

„Cred că suntem cu toţii de acord că sistemul educaţional românesc se află într-un impas, şi nu de acum, şi nu de anul trecut, ci de ceva vreme, şi noi considerăm că o potenţială soluţie la toate problemele sistemului educaţional românesc ar fi poate o implicare mai puternică a sistemului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 40 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°