Investiţiile străine directe (ISD) s-au cifrat la doar 85 milioane euro în luna martie din acest an, în scădere cu peste 75% faţă de nivelul din urmă cu un an, când s-au ridicat la 346 milioane euro. Cumulat pe primele trei luni din 2011, nivelul ISD a ajuns la 379 milioane euro, în scădere cu 22% faţă de primul trimestru din 2010.
În ciuda scăderii cu 22% faţă de primul trimestrul de anul trecut, investiţiile străine din acest an acoperă de două ori mai bine deficitul contului curent decât în urmă cu un an, potrivit datelor BNR.
Astfel, gradul de acoperire a deficitului extern pe primul trimestru din 2011 este de 60%, comparativ cu perioada similară din 2010 când investiţiile străine acopereau doar 31,5% din deficitul contului curent.
Îmbunătăţirea semnificativă a acoperirii contului curent prin investiţii străine se datorează în special evoluţiei de excepţie a exporturilor, care s-a resimţit în reducerea puternică a deficitului comercial şi, implicit, a deficitului de cont curent. Deficitul extern a scăzut cu 59% după primele trei luni din 2011, până la 634 milioane euro, în special pe fondul reducerii deficitului comercial, cu 65%, până la 455 milioane euro, raportat la perioada similară de anul trecut.
Citeşte şiEfectul “ieşirii din recesiune”: Deficitul de cont curent s-a adâncit cu 590 milioane euro în martie