Anxietatea, insomniile şi depresia, manifestate uneori chiar şi prin dureri de cap sau de stomac, sunt stări care nu le dau pace persoanelor care au plecat să trăiască într-o ţară străină.

Primii trei ani şi jumătate au fost cei mai grei. Plecată în Olanda, Ruxi rămăsese dependentă de prietenii din Bucureşti, pe care îi suna câteodată la 1.00 noaptea când avea diverse probleme. Mai mult, petrecea mult timp pe internet încercând să vadă ce se mai întâmplă în Bucureşti, ce evenimente culturale mai erau, despre ce se mai discuta. Se gândea constant să se întoarcă şi chiar începuse să aplice pentru joburi în ţară. „Cred că e şi normal, pentru că nu ai cum să te muţi într-un mediu nou şi să începi imediat să funcţionezi fără propriile obiceiuri, fără rutina obişnuită, oamenii de suflet. Şi, cred că durează ceva până găseşti alţi prieteni de suflet, până să-ţi formezi noi obiceiuri şi să îţi redefineşti personalitatea", povesteşte tânăra de 30 de ani.

Toate acestea s-au întâmplat deşi Ruxi a fost activă de la început. Ieşea des în oraş, a învăţat olandeza, a avut serviciu în primele luni şi a cunoscut zeci de oameni pe care i-a cernut în câţiva ani până să ajungă la cei 5-10 pe care îi consideră cu adevărat prieteni. „M-am apropiat de unii oameni care m-au ajutat mult în momente mai dificile şi mi-am dat seama că am început să comunic cu ei cu adevărat, nu numai la nivelul superficial la care comunici cu colegii sau cunoştinţele. Şi atunci am început să trăiesc cumva în prezent, să mă interesez de locurile şi evenimentele din jurul meu, în loc să mă raportez constant la ce se întâmpla în Bucureşti", spune Ruxi.

„Mi-e dor de toată lumea din România"

Diana (24 de ani) locuieşte tot în Olanda din septembrie, anul trecut. „Mi-e dor de toată lumea din România: de familie, prieteni, colegi. După ce am ajuns aici am fost ocupată să descopăr