Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila pe piata locala, a lansat HD Voice, sunetul de inalta definitie, prin care utilizatorii companiei care au telefoane compatibile cu acest serviciu vor putea sa isi auda mai clar interlocutorul, zgomotul de fundal fiind mult redus.
Acest serviciu este lansat in Romania dupa ce anterior a fost lansat in Republica Moldova, Marea Britanie, Franta, Elvetia, Spania si Armenia. Prima tara din lume in care France Telecom-Orange a lansat sunetul HD este Republica Moldova.
Serviciul este gratuit si poate fi folosit la nivel national pentru apeluri locale, in aria de acoperire 3G intre doua telefoane compatibile. Orange ofera servicii 3G in cateva mii de localitati si 3G+ (cu viteze de pana la 14,4 Mbps) in 119 orase.
In prezent Orange are in portofoliu trei telefoane compatibile cu noul serviciu (Samsung Galaxy Mini, Nokia E5 si Nokia N8-foto), dar in lunile urmatoare gama va fi extinsa. Cei care au deja unul dintre aceste telefoane pot intra pe site-ul Orange pentru a verifica daca si softul este compatibil, iar daca nu este, il pot activa online gratuit.
Pana acum Orange a vandut 25.000 de terminale care sunt compatibile cu serviciul de voce de inalta definitie, iar pana la finalul anului compania spera sa ajunga la 100.000 de astfel de telefoane. Aceste telefoane au nevoie de o actualizare de soft pentru a putea utiliza serviciul de voce HD.
Sursa foto: Nokia Press