Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internetul, boală grea

Publicat in Adevarul, luni 16 mai 2011 ·

Statul în faţa monitorului mai mult de şase ore pe zi duce la demenţă, avertizează psihologii. Cinci ieşeni ajung zilnic la terapie din cauza calculatorului. Cei mai expuşi sunt copiii, patru din cinci victime ale internetului având sub 18 ani.

Principala sursă de informare a secolului al XXI-lea ne-a transformat în „Generaţia Messenger". Psihologii trag un semnal de alarmă şi cer ca timpul petrecut la computer să nu depăşească şase ore deoarece dăunează sănătăţii. Dovadă este numărul mare de persoane care ajung la psiholog din cauza calculatorului - numai din Iaşi: cinci în fiecare zi.

Citiţi şi: Dilema săptămânii: iPad sau laptop?

„Ceea ce trebuie ştiut este că oamenii normali se confruntă cu această dependenţă de calculator. Nu trebuie să zici că ţie nu ţi se poate întâmpla. Nu există un profil al celui care face o obsesie din computer. Cei care mi-au fost pacienţi au venit la mine când au început să aibă un disconfort. Puţini recunosc că este din cauza internetului, alţii ascund această dependenţă în spatele depresiei, surmenajului, insomniei, scăderii randamentului la muncă sau la şcoală.

Sunt şi persoane care spun că s-au izolat social", explică psihologul Ioan Gotcă, medic la Centrul de Sănătate Mintală „Ghelerter", din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi. Printr-o experienţă de dependenţă de calculator a trecut şi Liliana B. (49 de ani), de profesie economist. Obsesia pentru computer a început să pună stăpânire pe ea în 2007, dar abia anul trecut a ajuns la medic. Aşa cum meseria o cere, femeia folosea calculatorul preţ de 8-10 ore în fiecare zi.

„Calculatorul trebuie folosit cu măsură"

Pasiunea sa pentru programe o determina ca imediat ce ieşea de la serviciu să ajungă acasă, să se aşeze în faţa monitorului şi să testeze diverse programe. Timp de trei ani, petrecea zilnic mai bine de 12 ore la c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 56 minute
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 18 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 33 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°