Atât poate Europa? Să reunească nişte cuşme moldoveneşti asortate la un monociclu? Greci cântând rap? Gemeni irlandezi de 19 ani cu vocile unor copii de 10 şi având o frizură, pompadouriano-mohicană, imitând un rulou de gazon? Sursa: EVZ

Dar dansul bosniac - un pas înainte, unul înapoi urmaţi de un salt pe loc cum vi s-a părut? Mai caraghios decât cei care şi-au imaginat că tinerii participând prin SMS ar putea fredona vreodată aria tenorului profesionist francez de origine cipriotă (de aici, voturile grecilor!) cântându-şi visul în corsicană?

Fireşte, se poate perora la nesfârşit: nu oglinda spartă i-a purtat ghinion năsucului în vânt al simpaticei nemţoaice Lena, ci o melodie care refuză să înceapă; românii nu vor rupe gura Europei cu un sound britanic depăşit de două decenii, după cea mai puţin urmărită selecţie naţională, motiv de premiere pentru Marina Almăşan, nici danezii pastişând My Chemical Romance.

Această Europă unită nu înseamnă să înghiţim cea mai mare porcărie din istoria concursului, "I Love Belarus", piesă patriotardă pe care lătrăii dictatorului mustăcios Lukaşenko n-aveau cum să n-o trimită la Dusseldorf. Başca, e imposibil de înţeles de ce mai toţi europenii cântă muzică nord-americană, când americanii nu pot şi nici nu vor să aibă un show atât de liber şi de exuberant la televizor. Şi, deloc în ultimul rând, moda Bătrânului Continent nu impune ca toţi participanţii să se costumeze, cum relevă "Der Spiegel", ca la un Crăciun gay.

Genul acesta de întrebări şi multe aşijderea s-au pus, de-a lungul şi de-a latul Europei, în comentarii din presă şi în subsolul acestora, după finala batrânului şi kitschosului concurs muzical al televiziunilor publice europene. Se întâmplă în fiecare an: toate melodiile sunt contestate, intern şi extern. Ierarhia finală e huiduită din cauza votului geopolitic în virtutea că