Directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, arestat şi inculpat la New York pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoane va compărea luni, 16 mai, în faţa unui tribunal american. Ce urmează să se întâmple?
Este nevoie de încuviinţarea judecătorului pentru ca Poliţia să efectueze noi analize, pe care DSK le-a acceptat de bunăvoie. Poliţia din New York a obţinut de altfel un mandat pentru percheziţia corporală şi examinarea hainelor lui Dominique Strauss-Kahn, pentru a depista noi dovezi ADN.
El nu beneficiază de imunitate. Dominique Strauss-Kahn poate primi o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare, dacă justiţia americană îl declară vinovat de viol. El neagă însă toate acuzaţiile şi va pleda nevinovat, potrivit declaraţiilor avocatului său.
Pe de altă parte, conform contractului, dacă DSK este demis din fruntea FMI înaintea încheierii mandatului, el va primi compensaţii de cel puţin 60% din salariul anual, în valoare de 421 de mii de dolari.
FMI impune angajaţilor să respecte un cod de conduită, care prevede respectarea legilor, dar şi "urmărirea celor mai înalte standarde de comportament etic, în concordanţă cu valori ca integritatea, imparţialitatea sau discreţia".
Între timp, adjunctul lui Dominique Strauss-Khan, John Lipsky preia funcţia de director general în exerciţiu al FMI.
Care a fost reacţia pieţelor după izbucnirea scandalului?
Euro s-a depreciat faţă de dolar, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele şase săptămâni. Preţul petrolului Brent a scăzut luni cu aproape un dolar, până la 113 dolari/baril. Deprecierea euro a tras în jos de asemenea preţurile aurului şi argintului. Moneda unică europeană ar putea coborî în continuare din cauza incertitudinii privind programele de finanţare externă ale ţărilor de la periferia zonei euro. @N_P