* Guvernul a avizat indicatorii tehnico-economici pentru investiţia de peste 58 milioane lei * avizul se referă la întreg grupul de 16 staţii CFR cuprinse în amplul program de modernizare *
Executivul a mai făcut un pas în proiectul investiţional de peste 200 milioane de euro privind modernizarea unor staţii CFR din întreaga ţară, lot din care face parte şi staţia CFR Brăila: a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectele de modernizare a gărilor. "Guvernul a aprobat un set de acte normative ce includ măsuri pentru aprobarea şi implementarea mai multor proiecte privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea cu instalaţii performante a unor spaţii şi secţii de circulaţie pe calea ferată, proiecte finanţate din fonduri europene din programul operaţional sectorial Transporturi în valoare de 283 milioane euro", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Staţiile de cale ferată ce vor fi modernizate sunt: Brăila (58,23 milioane lei), Giurgiu Oraş (20,99 milioane lei), Alexandria (21,71 milioane lei), Slatina (26,46 milioane lei), Râmnicu Vâlcea (49,46 milioane lei), Piteşti (82,69 milioane lei), Reşiţa Sud (27,7 milioane lei), Sfântu Gheorghe (57,15 milioane lei), Târgu Mureş (62,25 milioane lei), Zalău (49,11 milioane lei), Bistriţa (77,76 milioane lei), Piatra Neamţ (34,63 milioane lei), Botoşani (27,33 milioane lei), Vaslui (38,98 milioane lei), Călăraşi (36,54 milioane lei) şi Slobozia cu 40,83 milioane lei.
Din banii alocaţi pentru Brăila vor fi modernizate şi consolidate clădirile existente în gară, conform recomandărilor expertizei tehnice. Totodată, clădirile vor fi termoizolate şi vor fi făcute reparaţii şi finisaje interioare, exterioare, vor fi înlocuite instalaţiile electrice, sanitare, termice şi de telecomunicaţii. În plus, pentru fluidizarea traficului de călători, în proiectul investiţional este