Lingvistul şi istoricul literar Gheorghe Mihăilă, membru titular al Academiei Române şi fost director al Editurii Academiei, a decedat sâmbătă, informează luni instituţia.
Născut în anul 1930, academicianul Gheorghe Mihăilă şi-a făcut studiile liceale la Sighişoara, cele universitare la Facultatea de Filologie din Bucureşti, obţinând titlul de doctor în anul 1960, cu teza "Împrumuturi vechi sud-slave în limba română - Studiu lexico-semantic", şi cel de doctor docent în anul 1971.
În cei aproape 50 de ani de carieră didactică la Facultatea de Filologie şi la Facultatea de Limbi Slave, a avut cursuri şi seminarii de limbă slavă veche şi slavonă românească, paleografie slavo-românească, gramatică comparată a limbilor slave, cultură şi literatură română veche, raporturi lingvistice şi literare slavo-române, istoria slavisticii şi lingvisticii româneşti.
În paralel, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare ale cărei rezultate au apărut în numeroase lucrări considerate de referinţă, printre care se numără "Contribuţii la istoria culturii şi literaturii române vechi", "Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti", "Dicţionar al limbii române vechi (sfârşitul sec. X - începutul sec. XVI)","Cultură şi literatură română veche în context european - Studii şi texte", "Între Orient şi Occident - Studii de cultură şi literatură română în secolele al XV-lea – al XVIII", "Langue et culture roumaines dans l’espace sud-est européen", "Contribuţii la etimologia limbii române".
Cu o egală pricepere, acesta s-a aplecat şi asupra operei unor savanţi şi scriitori vechi, elaborând singur şi în colaborare unele ediţii critice cum sunt: "Ioan Bogdan. Scrieri alese", "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul lui Theodosie", "Eminescu. Opere. Vol. XIV", "B. P. Hasdeu, Cuvinte din bătrâni", "Mihail Moxa. Cronică universală".
A colaborat la