Explozia de acum zece zile de la baza de antrenament din Capitală a SRI, în care un militar a fost rănit, a avut, de fapt, urmări cumplite. Luptătorul antitero a rămas fără un ochi şi fără braţe Explozia de acum zece zile de la baza de antrenament din Capitală a SRI, în care un militar a fost rănit, a avut, de fapt, urmări cumplite. Luptătorul antitero a rămas fără un ochi şi fără braţe
"În poligonul SRI a explodat o lumânare-fumigenă. O persoană a fost rănită uşor şi este sub supraveghere medicală", la atât s-au limitat reprezentanţii SRI să spună în urma puternicei deflagraţii care s-a produs, în dimineaţa de 5 mai, la baza de antrenament a SRI din cartierul bucureştean Chitila. De fapt, în spatele acestei declaraţii seci a fost ascunsă, cu bună ştiinţă, drama subofiţerului care a căzut victimă exploziei. Libertatea a aflat că luptătorul antitero - care a rămas fără braţe, fără un ochi şi fără auz - este în comă şi se luptă pentru fiecare clipă de viaţă.
Surse apropiate SRI ne-au dezvăluit că, imediat după producerea exploziei, s-a luat decizia ca amploarea evenimentului să fie minimalizată pe cât posibil. Cum zgomotul deflagraţiei a răsunat în tot cartierul, se mai putea "lucra" doar la urmările, doar bănuite, ale acesteia. Aşa se face că reprezentanţii instituţiei au lăsat să se înţeleagă că este vorba de un incident minor, obişnuit, în care un militar a fost rănit uşor. Nimic mai fals!
Liberatea a aflat că, de fapt, explozia deosebit de violentă a acelui material pirotehnic despre care s-a spus că este o lumânare-fumigenă, a nenorocit, a mutilat un militar, un specialist în pirotenhnie. Din Constantin Radu, în vârstă de 38 de ani, luptătorul antitero rănit în timpul pregătirii antrenamentului tactic din acea zi blestemată, a mai rămas doar un biet om inconştient, care, acum, respiră prin tuburi, cu ajutorul aparatelor. Un om cu trupul sfărtecat ca