Chiar nu contează pe cine şi-a ales PDL preşedinte. A fost să fie, după culisele de rigoare, Emil Boc. Pentru naţiune însă, contează politica guvernamentală. Aberantă şi cinică. Batjocorind încă o dată Constituţia - care stipulează că “România e stat de drept, democratic şi social” -, premierul Boc mai dă nişte lovituri de bâtă la carul cu oale pe care, de doi ani şi jumătate, le tot face zob.

Iute-iute, să nu uite cumva ce i-a ordonat la plecare Jef- frey Franks, zoreşte să definitiveze Legea asistenţei sociale, angajându-se, fără a face public un obligatoriu studiu de impact economic şi social, să reducă la jumătate numărul celor care beneficiază de sprijin din partea statului. Deja dijmuit anul trecut. Procedează strict contabiliceşte, neţinând seama că aproape jumătate din populaţie (cel mai mare procent din UE) e sub pragul sărăciei şi nu-şi poate acoperi coşul zilnic real, pe care, oricum, Statistica îl măsluieşte.

Boc, dar şi mentorul său, Băsescu, apreciază că România e o ţară de asistaţi social, ceea ce nu mai poate continua. Că românii sunt leneşi şi beţivi. Dar cine şi cum a administrat ţara, trimiţându- i într-un şomaj ale cărui dimensiuni le mistifică? Şi care e cota reală a asistenţei sociale, care-s categoriile asistate? Bolnavii incurabili? Handicapaţii? Familiile în care venitul pe persoană e de 200-300 lei? Cinismul guvernanţilor merge până acolo încât Băsescu includea în categoria asistaţilor până şi... pensionarii. Adică aceia care o viaţă întreagă şi-au încredinţat statului banii, spre a avea din ce trăi la bătrâneţe.

Deloc întâmplător, jelindu-se că n-are bani pentru asistenţa socială, Boc vrea să ierte de datorii de miliarde de euro companiile de stat și regiile autonome. Acele găuri negre care secătuiesc ţara prin salarii exorbitante ale clientelei portocalii şi prin neachitarea obligaţiilor la Bugetul de Stat, fiind, de fa