Românii sunt nefericiţi pentru că nu îşi alocă timp să se gândească la ei şi la dorinţele lor. Un trainer de dezvoltare personală vrea să schimbe această paradigmă. Sursa: ARHIVA PERSONALĂ
Românii se simt trişti, demoralizaţi, încordaţi şi obosiţi, fiind printre cei mai nefericiţi locuitori ai Uniunii Europene, arăta un studiu european publicat în octombrie anul trecut. Clasamentul era condus de nordici, care se declarau liniştiţi şi calmi.
Explicaţia nefericirii românilor ar fi faptul că nu îşi acordă timpul necesar pentru a reflecta la ceea ce îşi doresc cu adevărat. Mihail Muşat, un trainer în vârstă de 31 de ani, vrea să schimbe această paradigmă prin cursuri de dezvoltare personală.
Românii se plâng de ceea ce nu mai vor
"Dezvoltarea personală este un cadru în care să ne alocăm timp nouă, să ne întrebăm cine suntem şi ce vrem să facem", explică Mihail Muşat, care se defineşte drept trainer, coach şi autor. Are 31 de ani şi, în urma unor experienţe revelatoare pe care le-a trăit ca student şi ca membru al unei organizaţii nonguvernamentale, unde a participat la multiple sesiuni de dezvoltare personală, s-a decis să apese butonul care le va readuce românilor zâmbetul pe buze.
"Oamenii nu au curajul să se gândească la ceea ce vor, ci să se plângă de ceea ce nu mai vor. Iar asta se răsfrânge la nivel emoţional, fizic, şi la relaţiile cu cei din jur", susţine tânărul, subliniind că, deşi sună simplu, este o provocare pentru oameni să-şi aloce timp şi spaţiu doar pentru ei. Un impediment ar fi chiar cultura în care am fost crescuţi, care nu pune accent pe cunoaşterea de sine.
"Din această lipsă se nasc disfuncţionalităţi: cei mai vizibili pe stradă sunt oamenii nefericiţi şi rătăciţi, prinşi în gânduri", adaugă Mihail Muşat, precizând că efectele negative se răsfrâng şi asupra stării de sănătate. Un