Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne înghesuim şi la muzeu. Dacă e gratis…

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 mai 2011 ·

Câteva mii de persoane au trecut pragul muzeelor braşovene deschise sâmbătă noapte, în cadrul evenimentului. „Noaptea Muzeelor”.

La Muzeul de Artă, numărul vizitatorilor a fost atât de mare încât intrarea s-a făcut în grupuri, la interval de câteva zeci de minute. Aici, cei mai „atractivi” pentru public au fost cursanţii Şcolii Populare de Arte, care şi-au instalat atelierul într-una din sălile muzeului. Însă nici expoziţia permanentă în care se află lucrări semnate de N. Tonitza, Ştefan Luchian, Th. Pallady sau N. Grigorescu, nu i-au lăsat indiferenţi pe braşoveni. O mare parte dintre braşoveni au fost foarte încântaţi şi de colecţia de „artă comunistă”, expoziţie vernisată recent la Muzeu. De altfel, reprezentanţii instituţiei au adus şi muzică patriotică, din repertoriul anilor de dinainte de 1989.

Şi Muzeul „Casa Mureşenilor” a fost un punct de interes maxim pentru braşoveni. Saloanele familiei Mureşenilor, expoziţia „Istoria familiei Mureşenilor” şi „Casa Muzicii”, dar şi expoziţia temporară „Martori evrei ai unui secol românesc, precum şi colecţia de instrumente muzicale ale secolelor trecute au fost admirate de vizitatori. Cei care au ales să ajungă la „Casa Mureşenilor” s-au bucurat şi de un program artistic încărcat. Recitaluri vocal-instrumentale, momente de teatru, dar mai ales momentul de dans Romana, susţinut de tineri din cadrul Ansamblului Măgura Codlea, au fost foarte bine gustate de public. Dansul „Romana” a fost alcătuit de Iacob Mureşianu, în anul 1850 şi a fost „reînviat” şi prezentat anul trecut în Muzeul „Casa Mureşenilor”.

Şi pragul Muzeului Judeţean de Istorie a fost călcat, sâmbătă seara, de mii de braşoveni. De altfel, reprezentanţii instituţiei spuneau că până în jurul orei 21.00, deja avuseseră circa 1.000 de vizitatori.

La Braşov, pe lângă Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Muzeul de Artă, deschise pentru publi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, afirmă China, după ce Trump ameninţă ţările care se aliniază ”politicilor antiamericane” ale grupului cu taxe vamale suplimentare de 10%

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că impună taxe vamale suplimentare de 10% ţărilor care se aliniază acestui grup, din care fac part

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 21 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Protest spontan la Casa de Pensii Harghita. Angajaţii spun că sporurile nu sunt privilegii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita au participat, luni, la un protest spontan în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a reduce sporul pentru con

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°