Întors de curând din state, designerul de bijuterii Adrian Haiduc a reuşit să lanseze o colecţie de bijuterii de-a dreptul şocantă. “BCarnal”, cea mai nouă prezentare a designerului a avut loc într-un club renumit din Bucureşti şi a conţinut bijuterii confecţionate strict din carne crudă.
Printre vedetele care au purtat crudităţile se numără Sânziana Buruiană, Simona Trasca şi Cristina Roman. Prin noua colecţie, tânărul designer a dorit astfel să aducă publicului o colecţie cu totul nouă, deosebită şi extravagantă în acelaşi timp, după modelul artistei internaţionale Lady Gaga. Îmbrăcate în lenjerie intimă neagră, fetele au purtat accesorii realizate doar din bucăţi de carne crudă.
Decor de excepţie
Copane de pui, aripioare, ciosvârte din porc şi vită au devenit accesorii fashion, înşirate ca mărgelele în coliere şi atârnate pe post de cercei. Show-event-ul a fost presărat cu ajutorul unui decor de excepţie gândit de Antonia Şandru.
În prezentare, rolul designerului a fost jucat de un bărbat misterios, care a asistat de la masă la tot ce s-a întâmplat pe scenă, unde modelele au construit o coregrafie cu adevărat şocantă. Alex Avram şi un manechin al lui Cătălin Botezatu le-au târât pe fiecare dintre fete pe câte o folie din plastic pe toată lungimea podiumului până la masă.
Sărut de final
Show-ul s-a încheiat într-un mod cât se poate de senzual, cu un sărut între Andreea Lutz şi Simona Trasca, alias Pamela de România. Ideea gestului este de a sugera faptul că femeile nu sunt doar nişte bucăţi de carne în ochii bărbatţlor şi de multe ori nu au nevoie de ei. Pentru a nu arunca pur şi simplu bucăţile din carne, la final, Adrian a decis să le ofere unui căţel din zonă.