În prima zi din toamna lui 1924, când Nicolae e trimis în clasa I, a mers probabil la şcoală cu cei doi fraţi mai mari. Niculina, de 11 ani, intrase în clasa a IV-a, iar Marin, într-a III-a. Fraţii mai mici – Maria (Riţa) şi Florea – l-au prins pe el în şcoală. Când le-a venit rândul şi celorlalţi – al doilea Nicolae (Nicu), zis Andruţă, Ilie şi Elena (Lina) –, cei trei copii mai mari ai lui Andruţă şi Lixandrei Ceauşescu părăsiseră casa părintească de mult. În 1929, anul plecării lui Nicolae Ceauşescu la Bucureşti, Ilie avea 3 ani, iar Lina abia învăţa să meargă. Mezinul Ioan (Nelu) nu se născuse.
În 1971, ziaristul Michel Hamelet prezenta "frumosul exemplu" al devenirii acestor fraţi răspândiţi din sat în lume din cauza "mizeriei". Prin "voinţă şi muncă", Niculina, fosta muncitoare care asigurase legăturile lui Nicolae cu partidul clandestin, era "pensionară ilegalistă"; Elena, profesoară de Istorie la Liceul din Scorniceşti; Maria, muncitoare la o fabrică de produse electromagnetice şi soţie de inginer; Ilie, doctor în Istorie, profesor la Academia Militară; Ion obţinuse diploma de doctor în Ştiinţe agricole; Florea, jurnalist la Scînteia; Marin, consilier într-o întreprindere de comerţ exterior; iar celălalt Nicolae, ofiţer de miliţie la Bucureşti. Până aici însă a curs multă apă pe Valea Plapcei şi încă mai multă în albia Dâmboviţei!
Jurnalistul francez şi-a acompaniat retrospectiva cu vorbele unora care-l cunoscuseră pe Nicolae copil. În numele fraţilor, a povestit Elena Bărbulescu. Lina, de numai 1 an când Nicolae părăsea Scorniceştiul, îşi "amintea" că "el suporta lipsurile de-acasă cu deosebit umor". Deloc violent? – o provoacă jurnalistul. "Ba da. Dacă avea sentimentul unei nedreptăţi." Şi curajos, desigur: "Fraţii săi mai vârstnici mergeau să taie lemne în pădure. Se temeau de sălbăticiuni. Nicolae le zicea: Veni