Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile Allianz-Ţiriac au scăzut cu 7% în T1, trase în jos de poliţele auto

Publicat in Capital, luni 16 mai 2011 ·

Compania de asigurări Allianz-Ţiriac a raportat pentru primul trimestru din acest an venituri totale din asigurările generale şi de viaţă de 256,4 milioane lei (60,7 milioane euro), în scădere cu 7% faţă de perioada similară din 2010, îm special pe fondul restrângerii segmentului de poliţe auto.

Profitul brut al asigurătorului, pe standarde internaţionale de contabilitate (IFRS), s-a cifrat la circa 3 milioane lei. În primul trimestru din 2010, compania a realizat prime brute subscrise în sumă de 277 milioane lei.

Creştere pe non-auto şi viaţă

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări generale, compania a înregistrat o scădere cu 9% a veniturilor, până la 231,7 milioane lei (54,8 milioane euro), exclusiv pe fondul restrângerii afacerilor la clasa de asigurări Casco şi RCA. Primele brute subscrise pe segmentul auto au totalizat 165,2 milioane lei, cu 31 milioane lei sub nivelul din primele trei luni ale anului trecut.

Scăderea generată de segmentul asigurărilor auto a fost compensată parţial de creşterea cu peste 14% (8,3 milioane lei) a veniturilor din asigurările non-auto, până la 66,5 milioane lei. Astfel, ponderea portofoliului non-auto în veniturile din asigurări generale a crescut de la 23 la 29%.

„Realizările din primul trimestru sunt în linie cu aşteptările noastre. Am înregistrat o creştere a veniturilor pentru întreg portofoliul non-auto, iar această evoluţie reduce gradul de dependenţă a rezultatelor noastre de activitatea de asigurări auto. În ceea ce priveşte profitabilitatea, vedem primele semnale de îmbunătăţire a rezultatelor operaţionale pe clasele de asigurări auto, ca urmare a întăririi politicii de subscriere prudenţială a riscurilor aferente asigurărilor Casco şi RCA”, a declarat Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Şi activitatea de asigurări de via

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, merge la Budapest Pride, marșul interzis de guvernul Orban

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, președintele forului legislativ europan, va conduce delegaţia PE la Budapest Pride, eveniment interzis de autoritățile ungare. „Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) va conduce

Bolojan: Vom adopta măsuri care să atace cele două urgenţe, deficitul şi fondurile europene

BusinessMagazin acum 30 minute
Guvernul va stabili, în următoarele două săptămâni metodele pentru reducerea deficitului bugetar şi pentru accesarea fondurilor europene, anunţă vineri premierul Ilie Bolojan.

DEFICITUL bugetar al României, după primele cinci luni din 2025. Anunțul făcut de ministerul Finanțelor în plină reorganizare

Gandul acum o ora
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, comparativ cu 3,41% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. Comisia Europeană a recomandat Consiliului

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

Cel puţin trei morţi şi 14 răniţi la Samar, într-un atac rus cu rachetă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 14 rănite, vineri, într-un bombardament rus la Samar, un oraş situat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est), anunţă guvernatorul regiunii S

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Județul Botoșani, sub alertă Cod Portocaliu. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 49 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că județul Botoșani va fi sub o avertizare de tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vineri, între orele 12:00 – 19:00. În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale

Israelul a bombardat poziții islamiste din sudul LIBANULUI, vizând membri ai grupului Hezbollah

Gandul acum 37 minute
Avioane militare israeliene au bombardat, vineri, poziții islamiste din sudul Libanului, în contextul conflictului cu grupul fundamentalist șiit Hezbollah, autoritățile libaneze raportând victime și daune materiale semnificative. Raidurile aeriene a

Alexandru Rogobete: Sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. Ministrul Sănătății anunță întâlniri cu sindicatele

Adevarul acum 53 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, 27 iunie 2025, că sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. El a anunțat că săptămâna viitoare la Ministerul Sănătăţii sunt programate întâlniri cu toate sindicatele.

Vremea

București
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°