La Teatrul de Marionete Arad va avea loc, până în data de 24 mai „Sărbătoarea Marionetelor”. Manifestarea este prilejuită de aniversarea a 60 de ani de la primul spectacol cu marionete realizat la Arad, în 1951.
Cu această ocazie, vor avea loc o serie de spectacole interesante, susţinute de teatre de animaţie din ţară şi străinătate şi se va desfăşura, de asemenea, o nouă etapă a proiectului cu finanţare europeană Vagabondaj, în care sunt implicate, pe lângă Teatrul de Marionete Arad, Compania Karromato din Praga, Cehia şi Teatrul de Păpuşi din Belfort, Franţa.
Vor mai susţine spectacole Teatrul Ion Creangă din Bucureşti, Teatrul de Păpuşi Puk din Cluj – Napoca, Trupa Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş şi Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri din Craiova.
Numeroşi oameni de teatru şi jurnalişti din ţară şi străinătate au fost invitaţi să participe la „Sărbătoarea Marionetelor”.
Reprezentanţii instituţiei arădene vor ca, în felul acesta, să aducă un omagiu foştilor şi actualilor colaboratori, fie ei actori, regizori, scenografi sau personal tehnic.
„Vă reamintim că Teatrul de Marionete Arad este, alături de Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, singura instituţie din ţară unde se mai foloseşte în mod curent tehnica mânuirii marionetei, o tehnică a teatrului de animaţie care solicită multă îndemânare din partea actorilor, dar şi multă măiestrie din partea scenografului şi a sculptorului de marionete”, spun reprezentanţii Teatrului de Marionete Arad.