Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olimpicul premiat de ministru

Publicat in Adevarul, luni 16 mai 2011 ·

Mihai Badea a învăţat singur să scrie, să citească şi să socotească pe când avea doar 4 ani. Băiatul este elev în clasa a IV-a la Şcoala Coresi din Târgovişte şi a câştigat până acum toate concursurile de matematică.

A participat la zeci de concursuri de la cele locale la Olimpiada Naţională şi a avut rezultate remarcabile de fiecare dată. În egală măsură este pasionat şi de calculatoare şi literatura IT. Pentru rezultatele sale deosebite, Mihai Badea a primit la sfârşitul clasei a III-a o „Diplomă de excelenţă" din partea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, care i-a înmânat-o personal. „A fost cel mai frumos moment din viaţa mea, dar, ca şi acum, m-au cuprins rapid emoţiile. Nu-mi venea să cred că domnul ministru mă apreciază pe mine, un copil", mărturiseşte Mihai.

În anul şcolar 2010-2011, Mihai Badea şi-a adăugat la colecţie cel puţin 10 noi distincţii. „Este un copil deosebit. Are preocupări pentru activitatea de performanţă din clasa întâi. Nu îl atrage doar matematica, ci şi celelalte obiecte de studiu. A obţinut premii importante şi la Română, Franceză, Engleză, Educaţie civică", spune profesoara Georgeta Gogeanu, directoarea Şcolii „Coresi" Târgovişte.

Performanţa, moştenire de familie

De altfel, băiatul este urmărit continuu de renumele tatălui său, fost elev meritoriu al aceleiaşi unităţi de învăţământ. „Sunt mândru când îmi povestesc domnii profesori cum era tata la şcoală, cum se implica în diferite acţiuni", dezvăluie Mihai. Un singur lucru nu-i convine la şcoală: „Nu-mi place că trebuie să mă trezesc foarte de dimineaţă. Abia aştept să trec în clasa a V-a şi să învăţ după-amiază", mărturiseşte elevul. Chiar dacă „mănâncă" matematică pe pâine, băiatul are şi preocupări potrivite pentru vârsta lui. Lui îi place să se plimbe prin parc şi să se joace cu prietenii săi sau explorează lumi noi, fantastice şi nemaiîntâlnite, în f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°