Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În patrulă prin Poiana Vadului

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 16 mai 2011 ·

În luna mai înfloresc narcisele. Toată lumea ştie asta. Şi ca în fiecare an, pădurea Vadului este împânzită de oamenii legii pentru a-i împiedica pe oameni să distrugă florile protejate prin lege. Chiar şi aşa, mulţi oameni vin cu narcise la vânzare în Făgăraş. Comercianţii spun însă că florile nu sunt culese din Poiana Vadului, ci din alte părţi.

Comerţul cu narcise a devenit, din păcate, un fenomen în Ţara Făgăraşului. Anual, în luna mai, unii localnici găsesc vânzarea acestor flori foarte profitabilă. Buchete întregi de narcise sunt aduse an de an la vânzare în Făgăraş. Pentru doar un leu pentru un buchet, mulţi dintre concitadini cumpără aceste flori. Nu puţini comercianţi au ajuns pe mâna oamenilor legii pentru că nu deţineau actele necesare comercializării acestor flori. Mai mult, fapta ar putea fi şi mai gravă dacă acestea ar fi culese din Poiana Vadului, arie protejată prin lege. Oamenii spun însă că aceste flori sunt culese din alte părţi. „Sunt din Şercăiţa şi am cules florile de la noi de pe Baltă, nu sunt din Pădurea Vadului“.

Sunt şi comercianţi, dacă se pot numi aşa, care recunosc că au cules florile din Poiana Vadului şi asta chiar dacă ştiu că acest lucru este interzis. Consideră că faptul că nu au bani cu ce să-şi hrănească copiii este mai grav, aşa că riscă şi vin cu flori la vânzare. „Ştiu că nu e voie, dar ce să facem, nu putem să murim de foame“, ne-a spus un bărbat care vindea flori în centrul oraşului.

Pentru a împiedica astfel de acţiuni ilegale, oamenii legii au început deja să organizezer patrule în zonă. Cei prinşi riscă amenzi de până la 1000 de lei. „Într-adevăr, este momentul şi timpul să înflorească narcisele în Poiana Vadului. Noi vom acţiona împreună cu efective din cadrul Poliţiei pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional de culegere a acestor flori. Vom desfăşura acţiuni comune

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 11 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 8 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 7 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 13 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 9 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 10 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Alcaraz a câştigat pentru a doua oară turneul de la Queen’s Club. Este al cincilea său trofeu din 2025

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Carlos Alcaraz a câştigat duminică al cincilea titlu din acest sezon, la HSBC Championships, unde l-a învins în finală pe Jiri Lehecka, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Med

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°