Echipa feminină de fotbal FC Municipal Târgu-Mureş a învins duminică în deplasare la CS Brazi cu scorul de 6-0 (3-0), ocupanta locului IV al clasamentului, într-un joc din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I. Cele şase goluri ale mureşencelor au fost înscrise de Carmen Pop (min. 5), Sipos Kincso (min. 9), Maria Gorea (min. 31), Adela Raţu (min. 49), Alisia Roca (min. 71) şi Mate Tunde (min. 82).
Echipa din Brazi se anunţa un adversar dificil, cu jucătoare puternice din punct de evdere fizic, cu doar cinci înfrângeri în actuala ediţie. Seches Carol se află în căutarea formulei ideale pentru a putea face faţă principalei adversare, Olimpia Cluj, dar a menajat-o pe golghetera campionatului, Sinka Zsuzsanna. Ea va susţine săptămâna viitoare un amical cu reprezentativa României în compania Serbiei. Elevele sale au reuşit unul dintre cele mai bune jocuri din actuala ediţie, şi-au creat numeroase ocazii, au practicat un joc combinativ şi au reuşit goluri spectaculoase.
Urmează dubla cu CFF Cluj
Echipa se menţine pe locul secund şi va evolua în etapa viitoare tot în deplasare, la Craiova, cu Sporting din localitate. Apoi, va urma dubla cu CFF Cluj, lidera campionatului feminin. Prima confruntare va avea loc în 25 mai, la Braşov, în finala Cupei României, după care, în 5 iunie târgumureşencele vor susţine la Cluj partida din cadrul Campionatului Naţional.
Dacă în campionat şansele de a le depăşi pe clujence sunt doar teoretice, acestea având două puncte avans, un joc mai puţin disputat şi în faţă un campionat în care nu au adversare, „municipalele”, deţinătoare ale ambelor trofee speră să atingă vârful de formă pentru a se impune în finala Cupei.
Primite ca nişte campioane
La Brazi, FCM a evoluat în formula: Părăluţă, Fleşariu, Berkeczi, Herczeg, Mate, Bărbos, Raţu, Sipos, Gorea, Sinka Zs, Pop. În repriza secundă au mai jucat Sandu, Miklos,