Cei care avertizeaza ca iesirea “tehnica” din recesiune nu inseamna si iesirea din criza au dreptate, in opinia mea. Si aici ma refer nu la argumente ce ar putea fi catalogate de unii ca fiind chitibuserii; de pilda, ca dinamica PIB in ultimul trimestru din 2010 este in marja de eroare, sau ca nu este exclus ca in trimestrul 2 din acest an sa avem un rezultat mai putin bun decat in precedentele trei luni. Nu mai accentuez ca definitia legata de doua trimestre este o simpla conventie si ca, in general, economistii au in vedere o gama larga de indicatori privind utilizarea fortei de munca, mersul salariilor, procesul investitional, etc. In continuare sugerez cateva piste de discutie care ajuta sa operam cu distinctia evocata.
Deschiderea economica (inclusiv financiara) a adus si beneficii. Dar, una peste alta, modelul de crestere a dovedit carenteIncep cu o chestiune pe care am mai abordat-o: criza unui model de crestere, care s-a bazat pe o alocare a resurselor orientata excesiv catre non-tradables (adica sectoare care nu acopera nevoile productiei interne pentru care exista cerere solvabila acasa, sau externa) si imprumuturi masive din strainatate. Reiau tema intrucat merita sa subliniez un aspect: acest viciu al economiei autohtone nu isi are originea, in principal, in constructia executiilor bugetare. Deschiderea prematura a contului de capital (liberalizarea grabita a pietelor financiare), goana grupurilor bancare straine dupa pondere crescuta pe piata (market share), neglijarea riscurilor sistemice si a pericolelor induse de credite in valuta, reguli din UE (ce au obligat la deschiderea completa a contului de capital) care nu sunt potrivite stadiului de dezvoltare a unei economii emergente, etc, au creat o vulnerabilitate importanta.
Deschiderea economica (inclusiv financiara) a adus si beneficii, este neindoielnic. Dar, una peste alta, modelul d