Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Tudor Vladimirescu şi Cătălin Dimitriu , membri ai unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români şi moldoveni, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
Conform unui cominicat remis de DIICOT, cei doi fac parte din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor.
"Se reţine că, în luna aprilie 2011, inculpaţii Vladimirescu Tudor, agent principal în cadrul IJPF Galaţi şi Dimitriu Cătălin - agent principal la Poliţia mun. Galaţi, au constituit, împreună cu alte persoane, un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de beneficii substanţiale din contrabanda cu ţigări", se arată în omunicat.
Cei doi au fost depistaţi în flagrant delict, în noaptea de 13/14.05.2011, în timp ce transportau, cu două autoturisme special modificate, cantitatea de aproximativ 20.000 pachete de ţigări mărcile „Plugarul" şi „Winston", introduse în mod ilegal în România, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, de către alţi membri ai grupării.
Prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la vămuire este evaluat la peste 150.000 lei.
"În sarcina inculpaţilor se reţine săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 Cod penal în referire la art. 270 al. 1 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 şi art. 26 Cod penal în referire la art. 70 al. 1 din OUG 105/2001", se mai arată în comunicat
La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T., instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de