Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile ar putea să controleze firmele cu probleme

Publicat in Bursa, marți 17 mai 2011 ·

Băncile ar putea să preia controlul unor firme debitoare cu probleme, pentru o perioadă maximă de trei ani, care poate fi prelungită de Banca Naţională a României (BNR) la cel mult patru ani, pe motive întemeiate, potrivit unui proiect de regulament publicat, ieri, pe site-ul Băncii Centrale.

Prin acest proiect sunt reglementate condiţiile în care instituţiile de credit se pot implica în administrarea unor entităţi debitoare, din afara sectorului financiar, prin deţinerea controlului acestora.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, ne-a declarat că nu este bine că s-a ajuns în situaţia aceasta. Totuşi, domnia sa a adăugat că prin preluarea managementului firmelor debitoare se vor putea controla şi creditele pe care acestea le au în derulare.

Radu Graţian Gheţea ne-a mai declarat că perioada de patru ani (n.r. perioada maximă în care o bancă comercială poate prelua managementul unei firme, potrivit proiectului) pare un termen lung, dar redresarea unei firme nu se poate realiza foarte repede.

De aceeaşi părere este şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa ne-a precizat că perioada de patru ani "rimează" cu un mandat de management. "Într-un an de zile nu poţi să iei măsuri şi să obţii şi rezultate", potrivit lui Cristian Pârvan.

Secretarul general al AOAR ne-a mai declarat că implicarea băncilor în managementul firmelor debitoare este o idee foarte bună.

Implicarea se va realiza printr-un proces prudent de luare a deciziilor şi prevede că valoarea acţiunilor deţinute temporar se deduce integral din fondurile proprii ale instituţiei de credit, pentru evitarea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor prudenţiali.

Băncile comerciale trebuie să notifice Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR intenţia de dobândire a unor deţineri temporare de a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat

News.ro acum 41 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum o ora
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 3 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 57 minute
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum o ora
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum 46 minute
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum 39 minute
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 52 minute
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°