Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un NOU INTERVIU cu fizicianul STEPHEN HAWKING. "NU EXISTĂ RAI sau VIAŢĂ DE APOI. Este doar UN BASM pentru oamenii cu frică de întuneric"

Publicat in Gandul, luni 16 mai 2011 ·

La nicio săptămână de la interviul publicat în New York Times, fizicianul britanic Stephen Hawking a acordat un altul, de această dată pentru The Guardian.

The Guardian: Aţi spus că nu există niciun motiv să-l invocăm pe Dumnezeu în ceea ce priveşte crearea lumii. Existenţa noastră se rezumă la noroc?

StephenHawking: Ştiinţa a prezis că mai multe tipuri de universuri vor fi create spontan, din nimic. Este o chestie de şansă.

The Guardian: OK, deci am fost creaţi. Ce trebuie să facem acum?

StephenHawking: Să căutăm ca acţiunile noastre să aibă cea mai mare valoare.

Guardian: În 2009, aţi fost internat în spital. Vă e frică de moarte?

StephenHawking: În ultimii 49 de ani, am trăit cu perspectiva unei morţi timpurii. Nu mi-e frică de moarte, dar nici nu mă grăbesc să mor. Am atât de multe lucruri pe care vreau să le fac înainte. Văd creierul drept un calculator care se va opri din funcţionare atunci când componentele sale vor da greş. Nu există raiul sau viaţa de apoi a calculatoarelor stricate; este doar un basm pentru oamenii cărora le e frică de întuneric.

The Guardian: Care sunt cele mai frumoase lucruri din ştiinţă, pentru dumneavoastră?

StephenHawking: Ştiinţa e frumoasă atunci când găseşte explicaţii simple pentru fenomene sau când vede conexiuni între diverse observaţii. Exemple ar fi dublul helix din biologie sau ecuaţiile fundamentale din fizică.

La nicio săptămână de la interviul publicat în New York Times, fizicianul britanic Stephen Hawking a acordat un altul, de această dată pentru The Guardian.

The Guardian: Aţi spus că nu există niciun motiv să-l invocăm pe Dumnezeu în ceea ce priveşte crearea lumii. Existenţa noastră se rezumă la noroc?

StephenHawking: Ştiinţa a prezis că mai multe tipuri de universuri vor fi create spontan, din nimic. Este o chestie de şansă.

The Guardian: OK,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 39 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Zeci de bătrâni, evacuaţi dintr-un azil din Poarta Albă, în urma unui incendiu de vegetaţie uscată din apropiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitatea Poarta Albă, din cauza fumului de la un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la vegetaţia

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum o ora
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Ilie Dumitrescu a găsit problema celor de la FCSB după meciul cu Inter Club d'Escaldes: „Asta lipsește”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ilie Dumitrescu (56 de ani), fost internațional român și actual analist TV, a analizat jocul celor de la FCSB în duelul cu Inter Club d'Escaldes, scor 3-1, din turul 1 preliminar Champions League. Gigi Becali

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 42 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

17°/26°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°